Fostul senator şi ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, trimis în judecată în mai multe dosare penale, lucrează la Guvernul României pe un post de consilier, potrivit ministrului Paul Stănescu.
Noul ministru al Dezvoltării Regionale şi Fondurilor Europene, Paul Stănescu, a declarat, sâmbătă, că Darius Vâlcov este consilier al vicepremierului fără portofoliu, Marcel Ciolacu. „Darius Vâlcov este consilier la Guvern şi m-am întâlnit de foarte multe ori cu el acolo. Este consilierul vicepremierului Marcel Ciolacu. Mă întâlnesc cu el la Guvern şi nu pot să nu spun lucrul acesta”, a afirmat Stănescu. Darius Vâlcov, fost primar de Slatina şi fost membru al PDL, a trecut la PSD, de unde a fost adus ca ministru al Finanţelor de către Victor Ponta. Cu toate acestea, el a avut însă o „viaţă scurtă” ca ministru, pentru că imediat au apărut câteva dosare de corupţie şi luare de mită, instrumentate de DNA. Deşi nu a stat prea mult în scaunul de ministru, Darius Vâlcov a lăsat o impresie destul de bună în minister, experienţa sa administrativă fiind combinată cu curajul unor schimbări fiscale. El a susţinut impozitul pe gospodărie şi schimbările din salarizarea unică. Darius Vâlcov este trimis în judecată de procurorii DNA în mai multe dosare privind fapte de corupţie atât din perioada în care era primar al Slatinei, cât şi de când era senator şi ministru.