Incepe eliminarea pionilor
Bodu – primul „sacrificat”
Primul-ministru Calin Popescu Tariceanu l-a eliberat ieri pe Sebastian Bodu din functia de presedinte cu rang de secretar de stat al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Motivul oficial? „Inducerea in eroare a opiniei publice in legatura cu masuri ale Guvernului, prin declaratii de ordin politic”, anunta un comunicat al Guvernului. Bodu este membru al PD si a avut in trecut cateva contre cu Sebastian Vladescu pe tema unor taxe si impozite. Conform comunicatului remis de Executiv, Tariceanu considera ca este „inadmisibil ca un secretar de stat sa atace decizii ale Guvernului, in loc sa contribuie la aplicarea lor corecta, pozitionandu-se, astfel, in afara structurilor guvernamentale in care este angajat”. Declaratiile la care se refera Tariceanu au avut legatura cu taxa de prima inmatriculare, pe care Bodu a criticat-o. Fostul sef al ANAF ar fi spus ca instituirea acestei taxe ar putea duce la cresterea evaziunii fiscale.
Sebastian Bodu a aflat de la televizor ca a fost demis. El a spus ca se astepta sa i se ceara demisia, dar habar nu avea ca a fost deja demis si a aflat asta uitandu-se la Antena 3. La sedinta Biroului Politic al PNL de joi seara s-a discutat despre Sebastian Bodu. Conform unor surse, mai multi lideri liberali din teritoriu i-au cerut presedintelui Tariceanu sa il demita pe Bodu de la ANAF.
PD se gandeste sa plece de la guvernare
Presedintele PD, Emil Boc, acuza demiterea lui Sebastian Bodu, pe care o considera nejustificata. Liderul democratilor ii cere lui Tariceanu sa nu arunce guvernarea intr-o criza politica, si sa analizeze activitatea secretarilor de stat dupa performanta, nu dupa criterii politice. Aceasta este reactia oficiala a PD la demiterea lui Bodu de catre Tariceanu. Emil Boc avertizeaza, ca decizia de inlocuire din functie a sefului ANAF incalca protocolul Aliantei DA. Confom acestuia, o asemenea masura poate fi aplicata numai dupa decizia CNC.
„Acest gest nu denota altceva decat ca premierul si PNL considera protocolul Aliantei D.A. un simplu petic de hartie”, sustine Boc. Democratii considera ca decizia de ieri „argumenteaza duplicitatea premierului si a PNL, care declarativ doresc colaborarea cu PD si continuarea proiectului Aliantei D.A., in fapt distrugand chiar fundamentul acestei constructii”.
PD va analiza demiterea lui Sebastian Bodu in sedinta Biroului Permanent National de luni, 22 ianuarie. Surse din interiorul partidului au declarat ca „gestul premierului Tariceanu a readus in discutie varianta iesirii de la guvernare”. „Avand in vedere ca liberalii continua razboiul si avem informatii ca vor mai urma si alte demiteri la nivelul Guvernului din randul democratilor, se discuta si varianta iesirii din Guvern”.
Mircea Geoana crede ca urmatoarea mutare este a democratilor
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a apreciat, ieri, ca demiterea de catre premier a sefului ANAF, democratul Sebastian Bodu, arata ca „razboiul dintre cele doua Palate a trecut la faza eliminarii pionilor adversarilor politici”. In opinia presedintelui PSD, Sebastian Bodu era un pion avansat pe tabla politica de sah, „care avea acces inclusiv la informatii compromitatoare despre liberali”, iar in consecinta „primul-ministru si liberalii au decis sa elimine acest pion avansat, periculos pentru ei”.
Geoana a anticipat ca, la randul lor, democratii „vor elimina pioni liberali din diverse pozitii de influenta” si ca intre PNL si PD va continua seria acuzelor reciproce de coruptie.
Cel mai incompetent membru al cabinetului Tariceanu
Vicepresedintele PNL, Puiu Hasotti, a declarat ca Sebastian Bodu a fost „de departe cel mai incompetent membru al cabinetului Tariceanu” si ca premierul a luat singur decizia administrativa de a-l demite. Hasotti a dezvaluit ca in pofida „crasei incompetente administrative de care a dat dovada Sebastian Bodu, care nu stia nici cum se calculeaza un TVA”, adevaratul motiv pentru care a fost inlaturat de la sefia ANAF a fost „stupizenia politica manifestata prin declaratiile aberante si absolut neconforme cu realitatea”. Totodata, vicepresedintele PNL si-a exprimat uimirea ca PD-ul nu i-a retras mai devreme sprijinul lui Bodu, pentru declaratiile pe care le-a facut in ceea ce priveste infiintarea Agentiei Nationale pentru Integritate.