De-a lungul timpului, cercetările de specialitate au subliniat din ce în ce mai mult faptul că un nivel ridicat de inflamaţie în organism este cauza principală a declanşării feluritelor afecţiuni. S-a stabilit că inflamaţia poate apărea la nivelul oricărui organ intern, contribuind astfel de la apariţia ateroclerozei, a atacurilor de cord, astmului şi diabetului. „Există tot mai multe dovezi că inflamaţia cronică este asociată cu un nivel ridicat de inflamaţie la nivelul creierului,” este de părere John H. Krystal, profesor de psihiatrie la Universitatea Yale. Un studiu publicat recent în jurnalul de specialitate „Biological Psychiatry” şi preluat de Hotnews.ro. sugerează o puternică asociere între inflamaţia creierului şi apariţia mai multor forme de depresie, în special prezenţa gândurilor suicidale, scrie health.usnews.com. Pacienţii cu tulburări depresive majore au un nivel crescut de markeri inflamatori la nivelul celulelor creierului, iar prezenţa acestora este asociată cu apariţia gândurilor suicidale, sunt de părere cercetătorii de la Universitatea din Manchester. Aceste constatări deschid noi direcţii de cercetare ce schimbă modul în care formele de depresie sunt diagnosticate şi tratate. „Domeniul medicinei este obişnuit să trateze bolile mintale într-o manieră diferită de modul în care alte organe sunt afectate de afecţiuni. Aceste rezultate sunt deosebit de importante, întrucât există medicamente dedicate scăderii nivelului de inflamaţie din organism, utilizate în prezent pentru a trata boli precum psoriazis, artrită reumatoidă, colită ulcerativă şi altele,” declară Dr. John H. Krystal. Studiul aduce noi dovezi că inflamaţia, un proces patologic ce afectează întreg organismul, precum şi creierul, nu este un simplu indicator al prezenţei mai multor forme de depresie, ci contribuie şi la apariţia gândurilor suicidale, ce pot fi tratate prin prescrierea tratamentelor antiinflamatorii. Pentru a realiza acest studiu, cercetătorii au utilizat o tehnică dezvoltată recent pentru a identifica nivelul de inflamaţie de la nivelul creierului. Aceasta presupune scanarea creierului prin intermediul tomografiei cu emisie de pozitroni, ce înregistrează traseul unor doze foarte mici de substanţe radioactive utilizate pentru a identifica proteinele rezultate în urma procesului de inflamare al unui ansamblu de celule imune din creier, numite microglia. „Acest ansamblu de celule nu este activat în condiţii normale de sănătate,” constată dr. Peter S Talbot, lector senior în psihiatrie la Wolfson Molecular Imaging Centre din cadrul Universităţii din Manchester. Studiul aduce dovezi puternice de confirmare a activării celulelor microgliale şi, prin urmare, a neuroinflamării, în timpul unui episod depresiv, adaugă dr.Talbot. Rezultatele cercetării sunt în acord cu alte constatări anterioare ale studiilor de specialitate realizate pe această temă, ce arată că pacienţii ce suferă de tulburări depresive majore prezintă semne ale unui nivel ridicat de inflamaţie în trei regiuni ale creierului ce participa activ la reglarea dispoziţiei subiecţilor umani: cortexul cingular anterior, insula şi cortexul prefrontal. Definirea legăturii dintre depresie şi inflamaţie este un subiect activ de cercetare, iar noile constatări au potenţialul de a concentra studiile viitoare asupra formelor grave de depresie, în special cele cu o gândire direcţionată către sinucidere. Rezultatele studiului întăresc, de asemenea, legătura dintre sănătatea corpului şi cea mintală. „Tratarea depresiei vizează toate aspectele vieţii persoanei în cauză şi, de aceea, este vital să adoptăm o strategie bazată pe elementele ce scad nivelul de inflamaţie în organism. Strategiile de tratare a depresiei sunt similare, astfel, cu cele utilizate pentru reducerea nivelului de inflamaţie din organism pentru tratarea altor boli: de la adoptarea unui stil sănătos de viaţă -precum este dieta alimentară cu un conţinut redus de zahăr şi adoptarea unui program de exerciţii fizice – şi până la adoptarea terapiilor ce vizează eliminarea stresului cronic, un factor important al declanşării procesului inflamator în întreg organismul,” conchide autorul principal al studiului.