Tensiunile „consumate în linişte” din sânul Petrolului ar cam trebui să-şi fi găsit sfârşitul odată cu succesul de la Saelele. Deşi la fotbal se spune că atunci când e „prea linişte” nu e bine, totuşi, să nu uităm, cu Tavi Grigore pe bancă, Petrolul nu a pierdut, de la înfiinţare, niciun meci, până acum! Asta în ciuda faptului că, în ultima vreme, „presiunea”, din toate direcţiile, a crescut, pretenţiile la fel, direct proporţional cu banii cheltuiţi, capitol la care „FCP” este, de departe, „numărul unu”, de la înfiinţare, atât raportat la celelalte echipe din Liga A, în campionatul trecut, cât şi acum, comparativ cu colegele din serie.
Acum, la Petrolul ar trebui să fie linişte, echipa „dând răspuns” exact când trebuia sub comanda lui Tavi Grigore care, clar, ca antrenor, dacă ar trebui să aleagă între un meci acasă şi unul „afară”, ştie toată lumea ce ar prefera!