N. D.

Pentru că vremea permite efectuarea de intervenţii la carosabil, autorităţile locale din cel de-al doilea municipiu continuă iniţierea de lucrări de reparaţii ale unor străzi. Astfel, Primăria Câmpina a anunţat că a demarat procedura de achiziţie publică pentru reparaţii la două artere, respectiv străzile Maramureş şi Toma Ionescu. În cazul străzii Maramureş, lucrările de reparaţii vor viza intervenţii inclusiv la parcare şi alei. De asemenea, sunt prevăzute şi introducerea unei ţevi de scurgere a apelor pluviale, precum şi turnarea unui nou strat de asfalt, cel vechi urmând să fie îndepărtat. Conform anunţului autorităţilor locale, valoarea lucrărilor este evaluată la suma de 60.752,02 lei, exclusiv TVA. Data limită de depunere a ofertelor în vederea realizării lucrărilor este astăzi, până la ora 15,00, termenul de execuţie a investiţiilor fiind fixat la 40 de zile de la data primirii ordinului de începere. În cazul străzii Toma Ionescu, investiţiile vor consta în reparaţii ale aleilor şi trotuarelor, dar şi la parcare, lucrările fiind împărţite pe două loturi, valoarea estimată totală fiind de 121.100 de lei, exclusiv TVA. Termenul de depunere a ofertei este 23.10.2017, ora 15.00.
Pentru realizarea investiţiei, în cazul primului lot, ce vizează reparaţii la alei, termenul de executare este de 20 de zile de la data primirii ordinului de începere, iar în cazul lotului doi- pentru reparaţii la trotuare – termenul de executare este de 25 de zile.
Ca şi în cazul primei străzi, criteriul de atribuire pentru efectuarea lucrărilor este preţul cel mai scăzut, cu menţiunea că, la investiţii, banii provin de la bugetul local.