Tenismenul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, a solicitat, prin intermediul avocaților săi, daune morale în valoare de 100.000 euro din partea fostului ministru francez al Sportului, Roselyne Bachelot, care l-a acuzat de dopaj anul trecut, în cursul unei emisiuni de televiziune, informează presa franceză, preluată de Agerpres.
În martie 2016, în cadrul unui interviu acordat postului D8, chestionată în privința testului pozitiv al rusoaicei Maria Șarapova, Roselyne Bachelot l-a acuzat pe Nadal, absent o lungă perioadă de timp din competiție, în 2002, că ar fi invocat o accidentare pentru a disimula un control antidoping pozitiv.
„Se știe că celebra accidentare a lui Rafael Nadal, atunci când s-a oprit timp de șapte luni, s-a datorat aproape sigur unui control pozitiv”, a spus fostul ministru francez al Sănătății și Sportului (2002-2010) în cursul emisiunii respective.
Jucătorul spaniol, care a câștigat în luna iunie pentru a zecea oară turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, a respins orice acuzație de dopaj. „Nu am avut niciodată tentația de a face ceva interzis. M-am ținut mereu departe de dopaj și sunt un jucător absolut curat”, a precizat Nadal, al cărui proces cu Roselyne Bachelot va avea loc pe 16 noiembrie, la un tribunal din Paris.