Legalitate si moralitate
Odata cu venirea noului an, vine si vremea innoirii declaratiei de avere a demnitarului roman. Motiv de ceva deranj pentru unii dintre alesii neamului in perioada dedicata sarbatorilor traditionale, evenimentul face deliciul presei autohtone si devine obiect al interesului acesteia si sursa de subiecte pe parcursul intregii luni ianuarie. In acest context, mai putin intereseaza faptul ca o astfel de declaratie ar trebui sa fie completata, pentru corectitudine, la sfarsitul anului financiar si nu la sfarsitul anului calendaristic, cum cere legea in prezent; s-ar evita posibilitatea unor erori in intocmirea acesteia, care ar putea atrage raspunderi chiar de ordin penal.
Se pare ca, pana acum nu au aparut cine stie ce mari noutati prin averile care au fost deja afisate pe site-urile institutiilor in care lucreaza persoanele respective; nota discordanta o fac veniturile exagerate obtinute de o serie de ministri, parlamentari, sefi de agentii guvernamentale etc., urmare a prezentei lor in Consilii de Administratie sau in diferite comisii de privatizare a unor institutii importante ale statului roman.
Marturisesc ca nu-mi amintesc momentul in care actuala Putere a dat derogari de la reglementarile clare prin care se interzicea prezenta demnitarilor in CA, in AGA, in conducerea executiva a unor institutii sau societati comerciale, cu capital de stat sau privat. Incompatibilitatile create conduc la conflicte de interese vizibile atat in cazurile de mai sus, cat si atunci cand persoane cu importante responsabilitati in stat participa in comisiile de privatizare ale unor institutii ale statului.
Probabil ca aceste derogari asigura bruma de legalitate necesara ministrilor Vladescu, Barbu, David, Bodu, colegului nostru din Camera Deputatilor, Bogdan Olteanu, si, probabil, si altora. Intrebarea este cata moralitate exista in aceste situatii. Este, insa, clar ca ele vin sa completeze in rau imaginea clasei politice, ima-gine care, oricum, este in mare suferinta.
Pentru multi demnitari pare frustrant sa nu ai ca resurse financiare decat salariul sau indemnizatia de bugetar, la care legal nu se pot adauga decat ipotetice dividende de la actiuni detinute la societati comerciale, in timp ce in jur rasar si cresc averi uriase. Dar la fel de adevarat este ca nimeni nu ne-a obligat sa fim deputati, senatori, ministri, prefecti sau primari, atata vreme cat societatea romaneasca de dupa 1989 ne-a oferit posibilitatea de a ne dedica afacerilor si a ne aduna averi care sa starneasca invidie.
Probabil ca o sa sune ca un populism depasit, dar nu pot sa nu imi amintesc ca a existat si o perioada mai curata dupa 1990, cand am crezut in mai bine, cand unii care ajungeau intr-o anumita demnitate credeau in cutuma conform careia perioada mandatelor res-pective reprezenta chiar o anumita forma de sacrificiu, in care interesele personale trebuiau uitate; dar perioada a fost scurta si putini cei care au crezut in aceste principii.
Nu sunt deloc adeptul sloganului “sarac, dar cinstit”, dar cred ca este greu de vorbit de legalitate si cu atat mai putin de moralitate atunci cand ne referim la modul in care s-au facut marile averi in Romania. Daca ar fi sa fim cinici, am spune ca, totusi, sumele cu care si-au rotunjit veniturile demnitarii despre care vorbeam nu depasesc 30-40.000 euro; asa incat aspectul imoral apare cand le comparam cu nivelul salariilor sau al pensiilor marii majoritati a romanilor.
Dar modul in care si-au constituit averile multi milionari in euro din Romania ? Urmarind numai acel Top 300 al milionarilor, sunt tentat sa avansez un procent: 90% dintre aceste averi au fost facute fie ilegal, fie folosindu-se slabiciunea cadrului legislativ. Traficul de influenta, evaziunea fiscala, mita si alte forme ale coruptiei si-au dat mana pe un teren in care legile erau foarte slabe sau in continua schimbare, mai ales in primii ani de dupa 1990. Asa s-au dat marile tunuri in ultimii 17 ani, asa am ajuns sa avem atatia bogatasi dintre analfabeti, fosti bisnitari sau persoane care basculeaza intre libertate si puscarie.
Sigur, este o apreciere personala, fara posibilitatea de a acoperi cu date concrete procentul avansat si lipsit de surse pentru a stabili un raport intre cele doua componente. Ar trebui insa ca intreaga clasa politica sa fie interesata si implicata intr-o astfel de problematica, dand consistenta atat de mult trambitatei lupte impotriva coruptiei. Din nefericire, sansele de reusita scad pe zi ce trece din doua motive: lupta anticoruptie s-a transformat intr-o rafuiala de cele mai multe ori politica, iar interesul in Romania anului 2007 este dirijat complet catre scandalul politic si deloc catre marile probleme ale societatii romanesti.
