Preşedintele României a semnat ieri decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2017 care vizează creşterea salariilor de bază a personalului nedidactic din învăţământul superior şi preuniversitar, din bibliotecile universitare şi unităţile de învăţământ special. Potrivit administraţiei prezidenţiale, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat ieri, 11 octombrie, următoarele decrete: decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2017 privind unele măsuri în domeniul învăţământului; decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2017 pentru modificarea art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.
Acasă Actualitate Decretul privind majorarea salariilor personalului nedidactic din şcoli, semnat de preşedinte