Conducerea SGU a anunţat, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că s-au găsit soluţii la problemele cu care se confruntă societatea, rezolvări care vor duce, implicit, la plata salariilor restante pentru angajaţi. “În calitate de director general al Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești SRL, aduc la cunoștința opiniei publice faptul că astăzi (n.n. – ieri), miercuri, 11.10.2017, planul de redresare financiară și cererea de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale ale societății noastre au fost aprobate de către ANAF Prahova, astfel încât, odată cu deblocarea conturilor bancare, Direcția Economică va proceda la plata salariilor aferente lunii august 2017 către angajații unității. În toată această perioadă, de la momentul la care am preluat mandatul provizoriu de management, am fost pus în situația de a găsi soluții urgente la probleme despre care nu am avut cunoștință, considerând că rezolvarea acestora are întâietate”, a anunţat conducerea SGU. Astfel, directorul societăţii a ţinut să dea următoarele asigurări: “Pe această cale, țin să îi asigur pe angajații societății noastre că mâine vor încasa salariul aferent lunii august 2017, iar în cursul săptămânii viitoare vor fi emise dispoziţiile de plată aferente lunii septembrie 2017”.