Jucătoarea americană de tenis Serena Williams intenţionează să revină în circuitul profesionist la începutul anului viitor, pentru a-şi apăra titlul la Australian Open, primul turneu de Grand Şlam al anului, a anunţat directorul acestei competiţii, Craig Tiley, citat de agenţia Reuters. Williams, care a câştigat cel de-al 23-lea său trofeu de Grand Slam la ediţia din 2017 a turneului australian, din luna ianuarie, în timp ce era însărcinată, a născut pe 1 septembrie o fetiţă, Alexis Olympia Ohanian Jr. Ea are la dispoziţie doar trei luni pentru a ajunge la forma necesară pentru a-şi putea apăra titlul, informează Agerpres.
„Serena va reveni”, a declarat Craig Tiley. „Ea doreşte să revină în 2018 şi să-şi apere titlul, iar acum se antrenează”, a adăugat oficialul australian. „Mai sunt câteva luni până atunci şi, desigur, depinde numai de ea la ce nivel se va afla din punct de vedere fizic”, a mai spus Tiley. Serena Williams, în vârstă de 36 ani, se va lupta pentru un cec de 4 milioane de dolari australieni (3,11 milioane dolari SUA) rezervat campioanei la ediţia 2018 a Openului Australiei, care va beneficia de premii totale de 55 milioane dolari australieni, cu 10 la sută mai mult faţă de ediţia din acest an.