Cinci mii de paturi dintr-un total de 130 de mii din spitalele romanesti vor fi eliminate. Pe de alta parte, paturile care nu sunt folosite in anumite sectii vor fi redistribuite in cele supraaglomerate. In plus, normele Uniunii Europene prevad o distanta minima de 70 de cm intre paturile din saloane, pentru a asigura confortul pacientului. Tendinta in Uniunea Europeana este de diminuare a numarului de paturi pentru internare, iar asistenta medicala sa fie orientata mai mult spre servicii in ambulatoriu. Astfel, daca la nivelul anului 1990, media europeana era de 800 de paturi la o suta de mii de locuitori, in 2004 cifra a ajuns la 600 de paturi. Romania avea atunci 655 de paturi, in timp ce tari precum Belgia, Franta, Germania sau Ungaria aveau mai multe paturi de spitalizare decat noi, iar Polonia, Marea Britanie, Danemarca sau Spania, aveau mai putine.














