10 mii de cazuri de malarie pe an in Europa
Europa are de-a face anual cu aproximativ 10 mii de cazuri de malarie, dar toate aceste cazuri sunt de import, sustin reprezentantii OMS.
Parazitul malariei care provoaca aceasta boala la cetateni europeni este importat din tarile exotice si in majoritatea cazurilor a fost identificat drept plasmodium falciparum – agentul malariei tropicale si vivax – agentul malariei terta.
Dintre cele aproximativ 10 mii de cazuri de malarie cu care se confrunta anual Europa, 75 la suta dinte ele se inregistreaza in Franta, Marea Britanie, Germania si Italia, ca urmare a circulatiei libere. Organizatia Mondiala a Sanatatii a raportat din anul 1990 pana in prezent 1000 de decese cauzate de malarie, de tip falciparum.
Anual, OMS realizeaza un ghid cu recomandari valabile pentru cetatenii care doresc sa plece in calatorii, de aceea specialistii stiu exact tipul de boli si tratamentele specifice pentru afectiunile din fiecare tara in parte.
Impotriva malariei nu exista vaccin, desi exista cercetari in acest sens, de aceea se utilizeaza tratamentul preventiv. In plus, turistii trebuie sa se fereasca de ciupiturile de tantari. De asemenea, OMS avertizeaza ca exista tari care nu permit intrarea turistilor pe teritoriul lor daca nu au efectuat anumite vaccinuri sau tratamente de imunizare. In schimb, in Romania nu exista reglementari care sa impiedice accesul unei persoane care vine dintr-o tara cu potential epidemic, daca nu si-a facut vaccin.
Vaccinurile si tratamentele de imunizare impotriva unor boli pe care turistii romani le pot contacta pe parcursul rezidentei intr-o tara cu risc, respecta recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii, dar nu sunt obligatorii pentru a parasi tara a explicat dr. Adriana Pistol de la Centrul pentru Controlul Bolilor Transmisibile.














