Această sfântă a trăit în zilele lui Diocleţian (între 284 şi 305). Fiind prinsă, pentru mărturisirea în Hristos a fost pedepsită cu focul, cu roata şi cu alte chinuri. Şi, scăpând cu darul lui Hristos de toate nevătămată, în sfârşit a fost aruncată ca să fie mâncată de fiare, şi aşa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului printr-o simplă muşcătură de urs. Iar părinţii ei au luat trupul sfintei şi l-au îngropat în apropierea oraşului. După ce persecuţia lui Diocleţian a încetat, creştinii au pus moaştele sfintei într-o raclă de aur în biserica ce i-a fost dedicată. Iar în ziua prăznuirii ei, curgea din mormântul ei sânge proaspăt care răspândea o mireasmă dumnezeiască. La mormântul acestei sfinte s-a întâmplat minunea respingerii tomului ereticilor de la sinodul ecumenic de la Calcedon, prăznuit la 11 iulie.
