Creditarea a ajuns la un prag de semnal

Creditarea a ajuns la un prag de semnal şi, atunci când va ajunge la un prag de alertă, BNR va impune măsuri de limitare a creditării. Însă, acum nu suntem la pragul de alertă. Doar am depăşit un prag de semnal, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.
“Oamenii trebuie să ştie că nivelul actual la care dobânzile sunt foarte scăzute nu va continua la nesfârşit. Prima Casă este principalul element de creditare. Scăderea gradului de îndatorare este una dintre pârghiile care ar limita creditarea. Este cea mai eficientă, dar nu este neapărat prima”, a precizat Dan Suciu.
Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR) a arătat că marea majoritate a populaţiei este deja îndatorată. “Nu mai este foarte mult loc de creditare pentru populaţie şi băncile ar trebui să se orienteze către creditarea firmelor”, a subliniat Suciu.

Peste 27.000 de locuri de muncă vacante la nivel național

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) avea înregistrate, ieri, 27.836 de locuri de muncă vacante, potrivit datelor furnizate de agenții economici şi de Agerpres.
Conform sursei citate, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în București — 4.935, Arad — 2.612, Prahova — 2.340, iar cele mai puține în județele Bacău — 106, Giurgiu — 86 și Suceava — 67.
La nivel național, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat în industria confecțiilor (1.750), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.576), lăcătuș mecanic (1.333), agent de securitate (1.192), manipulant mărfuri (1.093), lucrător comercial (1.083), confecționer-asamblor articole din textile (952), vânzător (743), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptușeli zidărie, plăci mozaic, faianță, gresie, parchet (661), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide (598).