Noul director al CSM Ploieşti, Silviu Crîngaşu, promite transformări spectaculoase ale sportului ploieştean în perioada următoare şi, în acest sens, a demarat deja o serie de discuţii cu factorii locali de decizie, menite să aducă unele schimbări benefice activităţii clubului din strada Milcov.
Printre proiectele pe care noul şef al CSM Ploieşti le propune pentru perioada următoare, şi care vizează dezvoltarea infrastructurii, se numără şi constuirea unei baze sportive, la standarde internaţionale, în proximitatea Hipodromului.
„Un alt proiect, mult mai amplu, pe care vreau să-l propun – el a fost deja prezentat city managerului – vizează dezvoltarea infrastructurii. Este vorba despre o bază sportivă dedicată mai multor sporturi, fotbal, atletism, înot, în zona Hipodromului, pe o suprafaţă de 4 hectare, ce aparţine Primăriei Ploieşti. Ar fi un teren de fotbal cu suprafaţă sintetică, o pistă de atletism cu nouă culoare plus zonă de aruncări şi un bazin de înot. Totul cu condiţia respectării standardelor pentru organizarea competiţiilor internaţionale. Proiectul este depus la patrimoniu, adus la cunoştinţa city managerului şi va fi adus şi la cunoştinţa Consiliului Local. Cu menţiunea că pentru suprafaţa de fotbal putem obţine o gratuitate din partea Federaţiei Române de Fotbal”, a explicat directorul Silviu Crîngaşu, care a prezentat şi o schiţă a proiectului în sine.
Bazinul Vega mai aşteaptă
O altă problemă discutată de noul şef al clubului ploieştean o reprezintă Bazinul Vega, ale cărui lucrări de modernizare au fost recepţionate la începutul lunii, în prezenţa viceprimarului Cristi Ganea, dar care, pentru moment, nu-şi poate primi copiii de la şcolile cu program de înot.
„Lucrarea de igienizare este terminată, iar domnul Marian Stănescu, care răspunde de bazele sportive, a venit cu referat prin care solicită să umplem bazinul cu apă. Eu cred că, înainte, avem nevoie de avizele de la Sanepid, pentru verificarea vestiarelor, a condiţiilor în care se desfăşoară activitatea. Vestiarele de sus şi grupurile sanitare nu corespund normelor şi s-ar putea să nu obţinem avizul, aşa că vreau ca întâi să fim în regulă din acest punct de vedere şi apoi băgăm apă în bazin”.
Organizarea de curse, sprijinită de o firmă din Anglia
Inaugurat în urmă cu aproape un an, noul Hipodrom din Ploieşti, ale cărui lucrări de construcţie s-au ridicat la aproximativ 15 milioane de euro, se află în continuare în imposibilitatea de a găzdui curse omologate, din calendarul competiţiilor internaţionale. Această problemă s-ar putea rezolva, însă, cu sprijinul unei firme de profil din Marea Britanie, care şi-a arătat interesul de a încheia un parteneriat cu Primăria Ploieşti în acest caz.
„Am în lucru o traducere, o propunere de parteneriat, care este un aspect foarte bun din punctul meu de vedere. Noi, CSM, nu avem în obiectul de activitate organizarea de curse. Trebuie să facem orice pentru a intra în parteneriat cu cineva care e licenţiat din acest punct de vedere. Există o propunere de parteneriat înregistrată la primărie din luna mai. O firmă din Marea Britanie, care se ocupă cu aşa ceva, curse de cai, de câini, solicită primăriei Ploieşti sprijin în vederea realizării unui parteneriat pe o perioadă îndelungată, de minimum 20 de ani, prin care se obligă să preia această activitate”, a punctat Silviu Crîngaşu.