• Proiectele referitoare la transfer nu au fost adoptate în şedinţa de ieri a consilierilor locali

 

V. Stoica

O fostă cazarmă situată pe strada Torcători și o parte a unei clădiri aparținând Comenduirii Garnizoanei, aflată pe strada Ștefan cel Mare, ar putea să treacă, parțial, în curând, în domeniul public al municipiului Ploiești și în administrarea Consiliului Local Ploiești.
Deși demersurile pentru transferul celor două imobile – clădiri și terenuri – din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale au fost începute cu mai mulți ani în urmă, abia în prima jumătate a lui 2017 s-a reluat corespondența dintre ministerul menționat și autoritatea publică ploieșteană. Pe Torcători, potrivit intențiilor reprezentanților Primăriei Ploiești, ar urma să se realizeze – în termen de maximum 10 ani – Spitalul Municipal de Urgenţă, un Centru de radioterapie profundă, dar și spaţii locative (realizate prin programe ale Agenției Naționale pentru Locuințe), destinate salariaţilor Ministerului Apărării Naţionale, tinerilor si specialiştilor, unor spaţii destinate activităţilor din domeniul învăţământului, precum şi spaţii verzi, de agrement şi sport, cu fonduri provenite din diferite surse, inclusiv de la bugetul local.
Dacă va fi parafat transferul, pe Torcători, Consiliul Local Ploieşti ar urma să preia și un contract de închiriere derulat de către Ministerul Apărării Naţionale pentru un teren din cadrul imobilului, având ca obiect amplasarea şi funcţionarea unei vulcanizări şi spălătorii auto, cu termen de valabilitate până la data de 20 decembrie 2020.
Un alt imobil pe care ar vrea municipalitatea ploieșteană să îl preia de la Ministerul Apărării se află pe strada Ștefan cel Mare, unde activează și Comenduirea Garnizoanei Ploiești. Dacă va fi aprobat acest transfer parțial al imobilului aflat la numărul 34, Primăria Ploiești intenționează să utilizeze clădirea pentru desfăşurarea activităţii Poliţiei Locale şi a unui Centru Integrat de Monitorizare Urbană. În acest caz, finalizarea lucrărilor de investiție se va face în termen de cinci ani de la preluarea imobilelor.
După discuţii aprinse purtate ieri, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local Ploieşti, reprezentanţii PSD au solicitat evaluarea în amănunt a celor două proiecte înaintate de Executiv, care nu au fost adoptate în forma iniţială propusă. S-a pus chiar şi problema dacă Primăria Ploieşti va avea capacitatea să îşi asume obligaţiile care erau specificate în cele două proiecte de hotărâre.