N. D.
După o lungă perioadă de timp în care a găzduit nenumărate expoziţii de pictură, dar şi evenimente culturale, se pare că Galeriei de Artă din Ploieşti, amenajată în centrul oraşului, cu ”privirea” către parcul care poartă numele poetului necuvintelor – Nichita Stănescu, i se caută un alt sediu. Primarul municipiului Ploieşti, Adrian Dobre, a declarat, la începutul acestei săptămâni, că un ordin de evacuare a spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea a fost transmis nu doar fostului pugilist Leonard Doroftei, ci şi celor de la Uniunea Artiştilor Plastici, care au fost somaţi să elibereze spaţiul unde, în momentul de faţă, este amenajată Galeria de Artă. “Ordin de evacuare a spaţiilor din centrul oraşului, care aparţin municipalităţii, s-a transmis, de anul trecut, atât către fostul boxer Leonard Doroftei, cât şi către Uniunea Artiştilor Plastici”, a declarat edilul. Confirmând faptul că Uniunea Artiştilor Plastici a contestat în instanţă ordinul de evacuare, edilul a menţionat că municipalitatea a demarat, în momentul de faţă, o procedură de identificare a unui alt spaţiu care să permită amenajarea, în bune condiţii, a expoziţiilor de pictură. De asemenea, acesta a precizat că se încearcă identificarea unui alt spaţiu care să permită desfăşurarea activităţii comerciale şi în cazul lui Leonard Doroftei.
După cum a mai precizat primarul, decizia transmiterii ordinelor de evacuare a spaţiilor a fost motivată de punerea în aplicare a prevederilor noii legislaţii în domeniul obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, în mod special a celor ce ţin de evacuarea în caz de incendiu.