Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a exprimat ieri împotriva unor noi sancțiuni împotriva Phenianului, calificându-le drept „inutile și ineficiente”, avertizând totodată că „angajarea într-o isterie militară” în jurul Coreii de Nord „nu are niciun sens” și „poate să ducă la o catastrofă planetară”, relatează France Presse, potrivit Agerpres. „Angajarea într-o isterie militară nu are sens (…) Toate acestea pot duce la o catastrofă planetară și la un număr mare de victime”, a avertizat șeful statului rus. „Rusia condamnă aceste exerciții” ale Coreii de Nord, care a anunțat că a efectuat cu succes duminică un test cu „bombă cu hidrogen”. „Credem că este o provocare. Dar recurgerea la orice fel de sancțiuni în acest caz este inutilă și ineficientă”, a afirmat Putin, în cadrul summitului BRICS , grupul celor cinci țări emergente (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), ce a avut loc la Xiamen, în sud-estul Chinei.
Potrivit președintelui rus, Coreea de Nord nu va renunța la dezvoltarea programului său nuclear sub presiunea sancțiunilor, întrucât consideră acest program drept o problemă de securitate, relatează RIA Novosti. ” Prin urmare, trebuie să încercăm să inițiem un dialog între toate părțile implicate”, a pledat Vladimir Putin. Pe de altă parte, el a criticat orice fel de răspuns militar posibil, o opțiune pe care Washingtonul nu a exclus-o: „Angajarea într-o isterie militară nu are sens, este o cale care duce la impas”, a insistat liderul rus.
„Așa cum am afirmat la o întâlnire cu omologii mei ieri (luni), nord-coreenii vor mânca iarbă, dar nu vor renunța la programul nuclear dacă nu se vor simți în siguranță”, a mai spus Putin, citat de agenția rusă de presă. Înăsprirea sancțiunilor împotriva Coreii de Nord nu va produce vreo schimbare la nivelul de leadership la Phenian, dar ar putea conduce la suferință umană pe scară largă, a afirmat președintele Vladimir Putin, citat de Reuters.
În același timp, președintele rus consideră ridicolă situația când Federația Rusă este inclusă pe aceeași listă de sancțiuni împreună cu Coreea de Nord, iar apoi i se cere să se alăture noilor sancțiuni împotriva Phenianului, conform TASS. „Este cel puțin ridicol să fim incluși pe aceeași listă cu Coreea de Nord, iar apoi să ni se ceară ajutor în exercitarea de sancțiuni împotriva Coreii de Nord”, a spus Putin, referindu-se la SUA. „Acest lucru îl fac oameni care confundă Austria cu Australia, iar apoi merg la președinte și îi zic: «Acum convingeți Rusia să înăsprească sancțiunile!»”, a afirmat sarcastic șeful statului rus. Potrivit AFP, Putin pare să se fi alăturat poziției susținute de China, care pledează pentru o „rezolvare pașnică” a crizei nord-coreene și pentru reluarea negocierilor cu regimul lui Kim Jong-un.