Secretarul Senatului Ion Marcel Vela (PNL) a propus înlocuirea drapelului de pe Palatul Parlamentului, susţinând că în prezent nu este vizibil la nivelul solului, urmând ca aparatul tehnic al Parlamentului să identifice o soluţie care să nu fie foarte costisitoare. ”Biroul Permanent al Senatului a aprobat memorandumul pentru repunerea drapelului României la adevărata sa valoare pe acoperişul Parlamentului”, a anunţat senatorul PNL Ion Marcel Vela, la finalul şedinţei de luni a Biroului Permanent. Ideea schimbării drapelului cu unul mai mare nu este nouă. O propunere similară a fost analizată şi în perioada 2002-2003, dar s-a renunţat la punerea în practică a acestui proiect din cauza costurilor de execuţie, estimate la suma de 51.500 de euro, la acea dată. „Între timp, evident au evoluat şi soluţiile tehnice, şi toate procedurile tehnologice. Sunt materiale noi, care pot reduce costul acestui proiect pentru că, până la urmă, este un drapel, este o construcţie de susţinere foarte simplă, iar arborarea este foarte simplă. Cei care au lucrat în administraţia locală ştiu că a monta, a realiza un drapel, nu implică 50.000 de euro, aşa cum propunea Camera Deputaţilor”, a spus Vela. El a arătat că demersul său este motivat de faptul că anual în Palatul Parlamentului sunt înregistraţi peste 170.000 de vizitatori, turişti români şi străini, iar în multe situaţii Parlamentul României este gazda unor reuniuni la nivel naţional sau internaţional şi locul unde sunt primiţi înalţi demnitari şi lideri ai lumii şi este nevoie de un drapel ale cărui dimensiuni să impună respect. Acesta a mai spus că specialiştii de la Departamentul Tehnic au venit cu mai multe variante, printre care amplasarea unui drapel de mari dimensiuni pe un catarg amplasat în gradina dinspre Piaţa Constituţiei.