F.T.
În contextul în care cozile de la Serviciul de Permise și Înmatriculări Auto au măcinat nervii celor care se adresau acestei instituții, s-a luat decizia ca, începând de astăzi, pentru eliberarea autorizaţiilor de circulaţie provizorii a vehiculelor, cât și pentru preschimbarea permisului de conducere, programările să se realizeze exclusiv on-line.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Instituției Prefectului, “sistemul va fi operațional de vineri, 1.09.2017, ora 00.00, când persoanele fizice și juridice pot rezerva data și ora pe care le doresc – dintre cele care figurează ca libere – pentru prezentare la SPCRPCIV, începând de luni, 04.09.2017”.
Prefectura Prahova explică și modul de funcționare a programărilor on- line: “Vor fi în funcțiune două aplicații pentru eliberarea autorizaţiilor de circulație provizorii a vehiculelor: o aplicaţie de programare on-line pentru eliberarea autorizațiilor de circulaţie provizorii a vehiculelor la ghișeul nr. 4, destinată persoanelor fizice și persoanelor juridice care nu au ca obiect de activitate comerţul cu autoturisme și autovehicule, precum și o aplicație de programare on-line pentru eliberarea autorizaţiilor de circulație provizorii a vehiculelor la ghișeul nr. 6, destinată persoanelor juridice care au ca obiect principal de activitate comerțul cu autoturisme și autovehicule”.
Pentru programările la preschimbarea permisului de conducere, cetățenii vor accesa aplicația on-line existentă.
În același document de presă al Prefecturii Prahova se mai precizează că persoanele care nu au posibilitatea accesarii site-ului www.prefecturaprahova.ro vor avea la dispoziţie „ Telefonul cetățeanului” – 0244.510.070 – la care va răspunde, în fiecare zi lucratoare a săptămânii, între orele 9.00 – 16.00, iar în ziua de vineri între orele 9.00 – 14.00, un funcționar care va realiza programarea în sistem și va informa solicitantul cu privire la data și ora la care urmează să se prezinte la ghișeu.
În ceea ce privește eliberarea autorizaţiilor de circulație provizorii a vehiculelor, aceasta se va realiza de către angajații Serviciului Permise și Înmatriculări Auto la ghişeul nr.4 (persoane fizice și juridice care nu au ca obiect de activitate comerţul cu autoturisme și autovehicule), în intervalul orar 8.30 – 16.30, în zilele lucrătoare și, respectiv, între orele 10.30–18.30, în zilele de joi ale săptămânii, iar la ghișeul nr.6 – persoane juridice care au ca obiect principal de activitate comerțul cu autoturisme și autovehicule – de luni până vineri inclusiv în intervalul orar 15.00 – 16.30.