Florin Tanasescu
Ades, de-amuzament, așa, marii hingheri ai țării prind câte-o țară-n gheare și-și fac de cap cu ea. Prea des, ca să le mai treacă vremea, de plictis și sictir, vremelnici și pustii în suflet, mai varsă câte-o lacrimă, de dorul nației ce nu va mai fi.
Pe scândurile morții e-o țară, iar grofii apar pe micul ecran oftând de zor : ” O, țara mea de glorii, o țara mea de dor !”
A fost o țară odată. Acum, doar umbra o-nfășoară. Vin bocitoare, cârduri. Se păruiesc pe rupte, se-mbrâncesc să prindă rând s-o vaite, s-o căineze. Să-i pună o coroană la căpătâi.
Și popii se-nghiontesc s-o-mpărtășească. “ În numele tatălui și-al fiilor care au plecat unde-au văzut cu ochii, te iert. Te iert că nu-mi spui nici acum, cu limbă de moarte, unde-i vițelul cel gras. Te iert că nu ai fost cu cotizația la zi. Te iert, mai ales, fiindcă îmi trimite fi-ta, prin mandat poștal, taxa de înmormântare. Deci, poți să-ți dai liniștită ultima suflare”. Iar dracu râde-n cimitir de moare.
Din ce în ce mai des, și dascălilor le miroase a democrație. Se oțărăsc la preoți, fac pe nebunii să prindă și ei un loc la căpătâiul moartei. S-aprind-o lumânare. Să verse o lacrimă televizată, acolo, că fiecare vrea, de nu ciolanul, măcar ciosvârta. “Deci, popă, marș de-aici ! Au și țârcovnicii un drept al lor. Trăim azi alte vremuri, iar struguri nu prea-s făcuți în vii. Nici prune. Adă, deci, vinul din altar. Trage să moară țara ? Unge-o mata cu mir !”. Iar dracii dansează tango prin cimitir.
Prea des, și doar pentru amuzament, și felcerii mai fac câte-un mișto de ea, de țară. ”Și ia zi bre, mamaie, ce te doare ? Ai rău la lingurică ? Ai și dureri de șale ? Stai liniștită, din asta nu se moare!, Vrei un nos-pa, să-ți treacă greața ? Ia, colea, da să-l iei pe nemâncate, dimineața!”. Iar diavolul s-a anganjat brancardier la morgă.
Ades, din ce în ce mai des, și-nvățătorii o iau pe arătură. “Astăzi, în prima zi de școală a voastră, copii, vom învăța despre toleranță. Deci, e bine a ști că nu barza l-a adus pe om pe pământ. Nici Dumnezeu nu mai e așa sfânt, cum se credea pe vremuri. Vedeți, știința a evoluat. Iar dacă vreți o opinie luată dintr-un manual alternativ, Ștefan cel Mare a fost mai breaz ca Dumnezeul pe care-l venerau bunicii voștri. Acum, deci puneți mâna și-nvățați să vă respectați părinții: cuplurile gay”.
Adeseori – și e prea des acest adeseori – se face tot mai rece-n august. “ E noapte și mi-e frig, seniori”, zice țara. Dar cine s-o audă ? Lupii suflă-n focul stânelor pustii…
Nu râde, ci plângi mai departe !
