Institutul de istorie afiliat Guvernului polonez a anunţat că anchetează acuzaţii de sperjur comis de Lech Walesa, laureat al premiului Nobel şi lider al mişcării Solidaritatea, care a contribuit la căderea comunismului, relatează News.ro citând Reuters.
Aceasta este cea mai recentă evoluţie a unei lupte vechi între Walesa şi partidul Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare. Liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, un fost activist anticomunism, s-a certat cu Walesa în anii ’90. Un anchetator al Institutului Memoriei Naţionale (IPN) a declarat că dosarul precizează o declaraţie sub jurământ a lui Walesa, potrivit căreia documente care sugerau că a fost un informator plătit al poliţiei secrete comuniste, în anii ’70, a fost falsă. Walesa, fost preşedinte, a recunoscut că a semnat la un moment dat un angajament de informare, dar insistă că nu l-a pus niciodată în practică, iar un tribunal special l-a exonerat în 2000.
În ianuarie, experţi IPN au declarat că experţi grafologi au dovedit autenticitatea documentelor care sugerau că Walesa a colaborat cu liderii comunişti. Investigaţia IPN, care a început la sfârşitul lunii iunie şi care a fost ordonată de Procurorul General al ţării, vine după notificări privind suspiciunea unei infracţiuni depuse de două persoane private, potrivit lui Robert Janicki, anchetator IPN.
Şeful biroului lui Walesa, Adam Dominski, a declarat că nu există dovezi pentru a susţine plângerile. „Preşedintele susţine că documentele nu sunt reale şi nu sunt semnate de el”, a spus Dominski. Nu este clar de ce informaţiile privind ancheta au devenit publice abia la două luni de când a început. Janicki a declarat că pedeapsa pentru declaraţie falsă este de până la trei ani de închisoare.