Ministerul Apărării Naţionale (MApN) va cumpăra patru corvete, într-o perioadă de cel mult şapte ani, construite şi dotate la un şantier naval din România, investiţia ridicându-se la aproximativ 1,6 miliarde de euro, potrivit unui proiect de act normativ lansat în dezbatere publică.
În cadrul Notei de fundamentare se precizează că valoarea totală a proiectului de investiţii de circa 1,6 miliarde de euro va fi plătită eşalonat în perioada 2018-2024, în limitele fondurilor estimate a fi alocate în bugetul Ministerului Apărării Naţionale, la titlul „Active nefinanciare”.
„Interesul esenţial de securitate pentru statul român îl constituie consolidarea/ dezvoltarea pe teritoriul naţional, prin intermediul operatorului economic declarat câştigător, a unei capabilităţi industriale navale în domeniul militar, în care să se construiască şi să se doteze o primă corvetă în intervalul de trei ani şi gruparea de patru corvete într-o perioadă de maximum şapte ani, în vederea furnizării şi intrării în înzestrarea forţelor navale române. Ulterior, această capabilitate navală de pe teritoriul naţional va trebui să fie în măsură să execute lucrările de mentenanţă a corvetelor pe durata de viaţă a acestora, dar şi lucrări de mentenanţă pentru restul navelor din cadrul forţelor navale române, asigurându-se o creştere considerabilă a securităţii aprovizionării pe timp de pace, în situaţii de criză şi la război”, conform documentului citat.
Proiectul de act normativ autorizează Ministerul Apărării Naţionale să deruleze procedurile specifice, să semneze şi să deruleze contractele subsecvente aferente acordului-cadru/contractul multianual/acordurile/contractele interguvernamentale atribuite în baza acestora prin Compania Naţională „Romtehnica” – S.A., având în vedere imposibilitatea derulării unui contract intracomunitar de către minister, precum şi imposibilitatea efectuării operaţiunilor de transfer şi import de produse militare, Ministerul Apărării Naţionale nefiind înregistrat în scop de T.V.A. şi nici pentru a efectua operaţiuni de comerţ exterior cu produse militare.
Proiectul se află în debatere pe site-ul MApN până pe data de 26 august.