Benny Andersson, unul dintre membrii fostei trupe suedeze pop ABBA, şi principalul compozitor al formaţiei, a anunţat lansarea albumului solo pentru pian, „Piano”, ce va conţine şi hit-ul „Thank You For The Music”, conform contactmusic.net. Compozitorul trupei suedeze se pregăteşte să lanseze albumul „Piano” la casa de discuri clasică Deutsche Grammophon, pe 29 septembrie, ce va cuprinde versiuni pentru pian ale cântecelor ABBA, precum „Thank You For The Music”, dar şi alte melodii din cariera sa de peste 40 de ani, înregistrări de cântece suedeze, dar şi musicalul Chess. Este vorba de cel de-al 21-lea său album. Creatorul hitului „Dancing Queen” a declarat că simte că îşi spune povestea prin intermediul cântecelor pe care le-a selectat pentru acest album. Benny a declarat: ”În procesul înregistrării acestui album, mi-am dat seama că melodiile pe care le-am ales să le interpretez fac parte din mine. În încercarea de a ajunge la miezul lor, mi-am dat seama că pe măsură ce le interpretez, cu atât mă simt mai aproape de muzică, indiferent că a fost creată în urmă cu 40 de ani. Într-un fel ciudat, mă simt ca şi cum îmi cânt amintirile.” Benny a declarat că a fost încântat de faptul că fiecare cântec a dezvolat noi sunete şi noi semnificaţii, deşi este interpretat doar instrumental: „A fost foarte diferit de modul în care am realizat discurile în trecut, iar asta a fost un proces îmbucurător. Chiar fără chitară bass, percuţie, chitare, corzi şi voce la aceste cântece, cred că au în continuare substanţă toate. A fost foarte plăcut să sesizez asta”. Trupa ABBA – formată din Benny Andersson, Björn Ulvaeus, Anni-Frid (Frida) Lyngstad şi Agnetha Faltskog – s-a despărţit în 1982 după zece ani de mare succes, dar Benny a mai lansat nouă albume cu trupa sa BAO, un acronim pentru Benny Andersson’s Orchestra. Cei patru membri ai grupului ABBA au fost văzuţi pentru ultima oară împreună în public în ianuarie 2016, la inaugurarea unui restaurant inspirat dintr-o tavernă cu specific grecesc, ce a apărut în musicalul „Mamma Mia!”, un film din 2008, care a avut la bază muzica trupei suedeze, relatează BBC. Björn şi Agnetha au fost căsătoriţi din 1971 până în 1980, în timp ce Benny şi Frida au divorţat în 1980, după o căsnicie de doar 2 ani.
În 1975 a fost lansat albumul „ABBA”, cuprinzând hiturile: „I do, I Do, I Do”; „S.O.S”.; „Mamma Mia”. În Australia, grupul a devenit extrem de popular, albumul fiind pe locul 1 luni de zile. Filmul „Abba – The Movie”, turnat în cursul turneului în Australia, deţine până în ziua de azi recordul de audienţă, cu 54% de spectatori din întreaga populaţie.
1976 este anul în care ABBA a fost declarată una dintre cele mai populare formaţii din lume.