Violeta Stoica
Consiliul Județean Prahova va finanța realizarea unor lucrări de reparații sau pentru refacerea unor picturi din mai multe unități de cult de pe raza județului, după evaluarea cererilor de finanțare depuse de cultele religioase recunoscute în țara noastră.
În urma analizei efectuate de membrii comisiei special constituite în acest scop, nouă parohii și mănăstirea Suzana vor avea parte de fonduri de la bugetul județean, în vederea realizării unor lucrări.
57 de cereri au fost înregistrate la Consiliul Județean Prahova, fiind necesară întocmirea unei documentații care să întrunească anumite condiții pentru a fi eligibile pentru finanțare. Dintre cererile depuse, zece au fost declarate admise. Este vorba despre cele depuse de Parohia Sf. Împărați Constantin și Elena – municipiul Ploiești, Parohia Valea Stâlpului – comuna Teișani, Parohia Bughile – comuna Gura Vitioarei, Parohia Romano-Catolică – municipiul Ploiești, Parohia Buna Vestire – municipiul Ploiești, Parohia Matița – comuna Păcureți, Parohia Sf. Nicolae Vechi – municipiul Ploiești, Parohia Belciug – comuna Drăgănești, Parohia Cocorăștii Grind – comuna Cocorăștii Colț și Mănăstirea Suzana – comuna Măneciu.
Dintre cele 57 de cereri depuse de unitățile de cult din județul Prahova, 47 au fost respinse de comisia constituită la nivelul Consiliului Județean. Una dintre cererile respinse nu a fost eligibilă din cauză că nu a realizat numărul de puncte minim necesar (50) pentru acordarea sprijinului – Parohia Pietroșani din comuna Puchenii Mari.
Alte 46 cereri au fost respinse, conform art. 5, alin. 2 și art.6, alin.h din regulamentul de acordare a sprijinului financiar (cofinanțarea trebuia să fie de minimum 10 % din valoarea totală a proiectului de investiții sau de reparații).
Cele zece proiecte câștigătoare vor primi sume cuprinse între 27.500 de lei și 35.200 de lei. Astfel, Mănăstirea Suzana, care a adunat 60 de puncte, va primi sprijinul financiar în valoare de 30.000 lei pentru mărirea capacității termice a mănăstirii. Opt unități de cult au adunat 55 de puncte, primind aceeași sumă de la Consiliul Județean – 27.500 de lei – pentru diferite lucrări: Parohia Belciug din Drăgănești – pentru refacerea picturilor și pentru reparații la strană, Parohia Cocorăștii Grind din comuna Cocorăștii Colț – pentru restaurarea iconostasului, Parohia Sf. Nicolae Vechi din Ploiești – pentru reparație acoperiș și strană, Parohia Matița din Păcureți – pentru reparație acoperiș și refacere împrejmuire, Parohia Buna Vestire Ploiești – pentru reparație acoperiș, Parohia Bughile din Gura Vitioarei – pentru reparații interior și exterior, Parohia Valea Stâlpului din Teișani – pentru picturi și Parohia Sf. Împărați Constantin și Elena din Ploiești – pentru reparații interior și exterior.
Cea mai mare sumă – 32.500 de lei – va merge către Parohia Romano-Catolică din Ploiești, care a strâns 65 de puncte și va folosi banii de la bugetul județean pentru reparații la acoperiș și fațade.