Marian Dima
Federaţia Română de Fotbal a programat, chiar la finalul acestei săptămâni, prima etapă din campionatul naţional al juniorilor „republicani”, A şi B!
Impresia generală este aceea că FRF a grăbit startul, seriile fiind anunţate de-abia săptămâna trecută, iar programul, de câteva zile, în condiţiile în care, în sezonul 2017-2018, s-a şi „revoluţionat” un pic sistemul competiţional.
Mai precis, s-a decis disputarea unei etape preliminare, echipele fiind împărţite în 18 serii a câte 6 formaţii, serii în care se va juca după sistemul „fiecare cu fiecare”. Apoi, câştigătoarele acestor serii preliminare vor avansa în faza „Elitelor”, în timp ce restul echipelor vor continua întrecerea în alte mini-turnee.
Aşa cum spuneam acum câteva zile, curios şi ciudat, cele patru cluburi din judeţul nostru care iau parte la această competiţie – Petrosport, CSM Ploieşti, Astra şi Petrolul 52 – nu au fost delegate în aceeaşi serie, aşa cum era normal şi cum s-a întâmplat cu formaţiile din alte centre mari, precum Craiova, Timişoara, Piteşti. Astfel că, două dintre echipe – CSM şi Petrosport – fac parte din seria a 18-a (alături de formaţii din Braşov şi Târgovişte), iar celelalte două, Petrolul 52 şi Astra, din seria a 5-a. Acestea din urmă au şi cea mai grea misiune, Dinamo şi FCSB fiind distribuite în aceeaşi serie!
Totuşi, trebuie remarcată o anumită „expansiune” a fotbalului juvenil prahovean, ca număr de echipe, dacă în sezonul trecut, în total, erau 4 astfel de formaţii (Astra cu 2, Petrosport şi CSM câte una), în acest sezon sunt înscrise la start un număr
dublu – 8! Cu ce perspective, calitate, rezultate, condiţii, ambiţii, rămâne de văzut.
Meciurile Etapei 1, sâmbătă 19 august
Juniorii A, orele 16,00, juniori B orele 18,00
Seria 5:
CS Sportul Snagov SA – SC Dinamo 1948 Bucureşti
SC Fotbal Club FCSB SA – ACS Petrolul 52
Astra – Liceul T. Sf. Pantelimon
Seria 18:
ACS Petrosport Ploieşti – CSS Braşovia Braşov
CSM Ploieşti – A.C.S. Colţea 1920 Brasov
FCM Târgovişte SA – CSS Târgovişte
Câte ceva despre echipele prahovene Petrosport Ploieşti
– După un an în care a fost singura reprezentantă a judeţului în grupa „Elitelor”, la juniori B, acum clubul finanţat de Goruneanu a înscris echipe în ambele competiţii
– Antrenor la ambele echipe de juniori este Iulian Cojocaru
– Joacă meciurile de pe teren propriu pe stadionul din Strejnic, „Conpet”.
– Are ca obiectiv câştigarea grupei la
juniori B
CSM Ploieşti
– Juniorii A sunt antrenaţi de Marian Nicolae, iar „B”-ul de Dragoş Negraru
– Este pentru prima dată când clubul „municipalităţii” are două echipe înscrise la nivel naţional
– Vor juca meciurile de pe teren propriu … tot la Pleaşa, având ca variantă pentru „derbiuri”, chiar arena „Ilie Oană”, dacă va fi loc vreodată!
Astra
– Juniorii A vor fi antrenaţi de Vasile Cosarek, iar republicanii B de către Nicu Lazăr.
– Este singurul club din Ploieşti care a avut echipe înscrise şi sezonul trecut, la ambele eşaloane valorice
– Dispută meciurile de pe teren propriu pe stadionul „Prahova”.
– Cei mai valoroşi jucători ai clubului – Pahonţu, Mihăilă, Nedelcu, Dr. Gheorghe, Şerban, Banu, Iulian Ilie nu sunt folosiţi în meciurile de la republicani ci la echipa satelit din Liga a III-a!
Petrolul 52
– Antrenor la juniori A va fi Mihai Oancea – care este totodată şi şeful Centrului de Copii şi Juniori, respectiv Marius Manolache, la juniorii B.
– Grupa juniorilor A este formată, în principal cu jucători din… Băicoi!
– Redebutează la nivel de juniori, după un an în care majoritatea jucătorilor de la vechiul CCJ Petrolul s-au „risipit”
– Va juca meciurile de „acasă” la Valea Călugărească, cel puţin în primele etape, terenurile „de rezervă” fiind „Vega” şi „Pleaşa”.