Marian Dima, Marcel Marin

 

Formaţia de juniori născuţi în anii 2001-2002 a Petrosport Ploieşti, antrenată de Iulian Cojocaru, a devenit o prezenţă constantă la turneul „Braşov Junior’s Cup” , turneul organizat de clubul colţea Braşov, în colaborare cu Academia „Celta Braşov”, condusă de Ciprian Jurubescu. petrosport b 90
La ediţia din acest an, încheiată recent, Petrosport a obţinut medaliile de bronz, la capătul unui turneu care poate fi considerat reuşit, în condiţiile în care ploieştenii nu au pierdut decât un singur meci, în semifinale, contra celor de la Miercurea Ciuc, scor 1-0.
Satisfacţia staff-ului echipei ploieştene a fost completată de faptul că Mihai Niţescu (fratele jucătorului de la Petrolul – Tiberiu Niţescu) a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului, fiind premiat de organizatori după prestaţia sa, jucătorul fiind considerat, de ani buni, un „vârf de generaţie”, de la care se aşteaptă, în continuare, foarte mult.
De menţionat şi că, un alt jucător al lui Cojocaru, Andrei Stancu, cu 6 goluri marcate, a fost unul dintre golgheterii turneului, antrenorul ploieştean având încredere că aceşti jucători vor călca pe urmele colegilor lor de generaţie, plecaţi tot din „mâna lui”, care încep să confirme, la nivel de seniori chiar!
„Mă bucur pentru Iulian Ilie că va juca la un club care pune bază pe juniori- Astra 2, şi va avea posibilitatea să joace la nivelul Ligii a III-a, deşi este născut în 2001. M-am bucurat foarte mult şi pentru doi foşti elevi ai mei, Penescu şi Alexandru Rusu, care au debutat la Liga a II-a, sub comanda lui Valeriu Răchită, la Snagov, Alex reuşind chiar golul care a adus un punct la Oradea, iar Antonio Manolache a plecat în Olanda, la Groningen, unde sper să şi semneze” – spune Cojocaru.

Rezultatele Petrosport la Braşov Cup

Faza grupelor
Petrosport – Prosport Focşani 2-0
Petrosport – Sport Team Bucureşti 3-0
Petrosport – Colţea Braşov 2-3

Sferturi
Petrosport – Pro Team Bucureşti 3-0

Semifinale
Petrosport – Miercurea Ciuc 0-1
FC Vaslui – Concordia Chiajna 3-0

Finala mică
Petrosport – Concordia Chiajna 3-2

Finala

FC Vaslui – Miercurea Ciuc 3-0