Presa, expediata sa urmareasca sedintele de consiliu prin gaura cheii
La ultima sedinta din 2006 a Consiliului Local Azuga (foto), doi dintre membrii legislativului azugean au vrut sa incheie anul prin doua initiative de forta. Este vorba despre consilierii Adrian Dedu si Daniel Grusea. Primul a cerut evacuarea subsemnatului – singurul reprezentant al mass-media prezent la sedinta, intemeindu-si solicitarea pe faptul ca „ziaristul vine aicea si scrie ce vrea despre noi”. „Ce, aici poate sa intre oricine, fara ca noi sa n-avem niciun cuvant de spus?”, si-a exprimat Dedu consternarea. Consilierul a fost temperat de colegii sai care i-au amintit ca sedintele de consiliu sunt publice, prin urmare oricine poate lua parte la ele. Dincolo de acest „detaliu” – pe care Adrian Dedu, luat de valul respectului de sine, il omisese – propunerea sa de a evacua „ziaristul”din sala venea tardiv, intrucat ordinea de zi a sedintei fusese votata si nu mai putea fi completata. O solicitare in acelasi registru a prezentat si consilierul Daniel Grusea, care a cerut ca „ziaristul” sa-si ceara scuze public pentru ceea ce a scris despre unii dintre membrii Consiliului Local Azuga. Cele doua propuneri au produs un modest efect scenic, fiind trecute cu vederea si disparand in murmurul general al sedintei consilierii sesizand probabil incercarea jenanta de imixtiune intr-o chestiune foarte clar reglementata de lege.
• Un puci cu autori necunoscuti
Reactiile lui Dedu si Grusea vin in urma unui articol aparut in ziarul „Prahova” acum doua saptamani. In acel articol, a fost prezentat un manifest care circulase in oras in zeci de exemplare, si prin care noua dintre membrii Consiliului Local erau „demascati” ca votasera in favoarea acordarii de bani pentru o deplasare in Bulgaria, alti cinci membri ai Consiliului Local fiind prezentati ca opozanti ai acelei masuri, „victime” ale majoritatii din Consiliul Local si, implicit, ca binefacatori ai orasului. Desi niciunul dintre cei cinci nu a recunoscut ca a fost autorul manifestului, in urma cu zece zile, Consiliul Local a dat un vot de blam impotriva unuia dintre ei (Adrian Dedu). Cum, potrivit algoritmului stabilit in legislativul azugean, in aceasta perioada, era randul lui Dedu sa prezideze sedintele de consiliu, el fost dat jos de pe scaunul de presedinte, locul sau fiind luat de consilierul Ion Musat. Interesant este ca nici Dedu, nici Grusea nu au luat o pozitie publica impotriva acelui manifest (nu au facut plangere la Politie pentru faptul ca li s-au folosit numele, nu au contestat continutul manifestului), dar au cheltuit foarte multa energie interesandu-se de felul in care fusese relatata in presa cacealmaua care le purta numele. Este de retinut faptul ca sanctiunea luata impotriva lui Dedu a fost o varianta abreviata a propunerii vehiculate initial: potrivit acesteia, tuturor celor cinci urma sa li se interzica sa mai conduca vreodata, in cursul actualei legislaturi, o sedinta de consiliu.
Ionut STANESCU