Petre Apostol

O nouă competiţie internaţională de ciclism pe şosea se desfăşoară în România, anume Turul Ţinutului Secuiesc, concurs de categoria 2.2 conform Uniunii Cicliste Internaţionale. La startul competiţiei s-au aflat 18 echipe din Austria, Elveţia, Italia, Ucraina, Ungaria, Republica Moldova şi Serbia.
Din ţara noastră sunt prezente Tuşnad DRAG Cycling Team, singura echipă continentală din România, şi CSA Steaua Bucureşti. Pentru formaţia bucureşteană participă şi ciclistul ploieştean Valentin Pleşea, reîntors, de curând, din Coasta de Fildeş, unde a reprezentat România la Jocurile Francofoniei, obţinând cel mai bun rezultat al Naţionalei tricolore, ocupând locul al şaptelea. Sportivul format la CS Petrolul Ploieşti, de antrenorul Constantin Ciocan, este actualul vicecampion naţional la proba de fond, performanţă realizată chiar pe şoselele din Prahova, unde au avut loc Campionatele României, în luna iunie.
Valentin Pleşea ocupa locul 35 în clasamentul general al Turului Ţinutului Secuiesc, după două zile, în care s-au desfăşurat prologul (contratimp individual) şi prima etapă, fiind la şase minute de Top 10.
De remarcat prezenţa în lupta pentru prima poziţie a unui ciclist trecut şi pe la CS Petrolul, anume Daniel Crista, liderul de la Steaua, care purta tricoul galben, al celui mai bun român din clasament, acesta ocupând locul secund în ierarhia generală, la doar opt secunde de moldoveanul Nicolae Tanoviţchii, de la Tuşnad DRAG.