Sfântul Sixt (sau Xist) era grec din naştere şi studiase filozofia la Atena înainte de a veni să se instaleze la Roma sub domnia împăratului Valerian în vremea pontificatului Sfântului Ştefan I (253-257, prăznuit la 3 august). Mai întâi favorabil creştinilor, împăratul – care căzuse sub influenţa magilor şi ghicitorilor egipteni după o nefericită expediţie în Orient –
publică un edict interzicând practicarea în public a cultului creştin şi cerea tuturor clericilor să se închine zeilor, ameninţându-i cu exilul în caz contrar. Sfântul Ştefan fusese una dintre primele victime ale acestei persecuţii iar Sixt fu consacrat pentru a-i succeda. Persecuţia spori atunci şi fu decretată execuţia epis-
copilor, preoţilor şi diaconilor în baza simplei constatări a identităţii lor, în timp ce laicii urmau să fie condamnaţi înjosirii şi muncilor forţate. Sfântul Sixt fu atunci arestat şi condus, după un prim interogatoriu, la renumita închisoare Mamertine (unde au fost închişi şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel). Pe drum, Arhidiaconul său Lavrentie îl întâlni şi îi spuse în lacrimi: Unde te duci, părinte, fără fiul tău? Ce jertfă te pregăteşti să aduci fără diaconul tău? M-ai găsit cumva nedemn de aceasta? Vei refuza tu să-ţi fie alături pentru a-şi vărsa sângele pe cel pe care l-ai primit întru Sfintele Taine?”. Episcopul îi răspunse: „Nu fiule, nu te părăsesc, dar lupte încă şi mai mari te aşteaptă. Noi, ca bătrânii, ne-am angajat într-o luptă uşoară. Dar pe tine, tânăr viguros, te aşteaptă o victorie şi mai plină de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile diaconul îi va urma preotului”. Şi înainte de a-i da sărutul păcii, îi încredință administrarea în numele sau a bunurilor Bisericii. Lavrentie îşi îndeplini pe dată sarcina după voia lui Dumnezeu, împărţind bogăţiile Bisericii la clerici şi la săraci.
