Marcel Marin
Duminică, la Ologeni a avut loc a doua ediţie a trofeului „Cupa Prietenia”, competiţie amicală la care au participat echipele Petrolul Ologeni, Tineretul Poienarii Burchii, CS Brazi I şi CS Brazi II.
Pe o căldură sufocantă s-au jucat, până la urmă, doar trei partide, semifinale şi finala mare, la finala mică renunţându-se din motivul menţionat.
În primele meciuri ale turneului, CS Petrolul Ologeni a învins pe CS Brazi II cu scorul de 4-0, prin golurile lui G. Radu – 3 reuşite, şi M. Manea, pentru ca, în partida a doua, CS Brazi I să treacă la loviturile de departajare de Tineretul Poienarii Burchii cu 5-4, după 2-2 în timpul regulamentar.
Finala mare a opus echipele învingătoare în semifinale, pentru adjudecarea trofeului, gazdele învingând cu 4-1, după ce Braziul deschisese scorul, prin Fl. Stoica, în timp ce reuşitele gazdelor, antrenate de Nicolae Istrate (cel care este şi preşedintele echipei şi organizator al turneului), au aparţinut lui C. Dima – 2, Al. Răducanu şi And. Boţogan.
Lotul echipei câştigătoare a fost următorul: Al. Constantin, I. Sava – C. Ionică, I. Boţogan, And. Boţogan, N. Filip, Al. Răducanu, G. Dinu, C. Dima, G. Radu, M. Stoica, B. Sava, M. Manea, I. Stan. Delegat: Costel Săvuică.
Sălciile câştigă turneul amical de la Fulga
În cealaltă extremitate a judeţului, la Fulga, s-a desfăşurat Cupa „Sfântul Pantelimon”, în organizarea clubului Voinţa Fulga – echipă nou apărută în peisajul fotbalului judeţean, care s-a înscris în Liga C Prahova. Au participat, alături de gazde, echipele Rapid Sălciile – care şi-a şi adjudecat trofeul – şi Podgoria Vadu Săpat, rezultatele înregistrate fiind următoarele:
Voinţa Fulga – Rapid Sălciile 1-1 (10-11 la loviturile de departajare)
Voinţa Fulga – Podgoria Vadu Săpat 3-1
Rapid Sălciile – Podgoria Vadu Săpat 13-0