Numărul înmatriculărilor noi de autoturisme a crescut cu 66,0% în trimestrul II din 2017, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), date ieri publicităţii, scrie News.ro. Înmatriculările, dominate de autoturismele second-hand aduse din străinătate, au accelerat puternic faţă de anul trecut ca efect al elimimării timbrului de mediu de la 1 februarie. Potrivit unor date anterioare publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), în primul semestru, înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 27% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, la 45.008 unităţi, cel mai mare avans din Uniunea Europeană. Înmatriculările de autoturisme second-hand au depăşit 250.000 în prima jumătate a acestui an. În 2016 au fost înmatriculate autoturisme în România în creştere cu 19,4% faţă de 2015, an în care s-au înmatriculat 332.223 de unităţi. Însă, în primul semestru din 2017 s-au înmatriculat deja 298.304 autoturisme noi şi second-hand, astfel că nivelul din 2016 ar putea fi depăşit semnificativ în acest an.
În primul trimestru din acest an, înmatriculările de autoturisme – principalul segment al pieţei – au crescut cu 74,4% faţă de primul trimestru al anului 2016, la 150.397 unităţi, după un avans de doar 6,2% în ultimul trimestru al anului trecut. În trimestrul al doilea, rata anuală de creştere a încetinit, iar faţă de primul trimestru, numărul de înmatriculări de autoturisme a scăzut cu 2.490. Faţă de aceeaşi perioadă din 2016, segmentele care au scăzut în al doilea trimestru au fost cele ale autobuzelor şi microbuzelor, autotractoarelor şi remorcilor, cu o pondere mică în totalul înmatriculărilor. Segmentul mopedelor şi motocicletelor a crescut cu 17,4% în al doilea trimestru, până la 2.969 unităţi, iar înmatriculările de autobuze şi microbuze au scăzut cu 10%, la 601 unităţi. Înmatriculările de autovehicule de transport marfă au urcat în al doilea trimestru cu 8,7%, la 28.721 unităţi. Datele publicate de INS includ înmatriculările cumulate de maşini noi şi second-hand, fără a exista detalii legate de ponderea maşinilor noi sau de ocazie în totalul înmatriculărilor.