DJ-ul Armin van Buuren a mixat peste cinci ore pe scena principală a Cluj Arena din Cluj-Napoca unde a urcat având în mâini drapelul României pe care l-a agitat în faţa a 63.000 de fani. Stadionul atinsese capacitatea maximă autorizată, potrivit Mediafax. Armin van Buuren şi-a început show-ul duminică dimineaţă la ora 3, pe scena principală a Untold amplasată pe stadionul Cluj Arena şi l-a încheiat la ora 8. La un moment dat a urcat pe scenă având în mâini tricolorul României pe care l-a agitat în faţa celor 63.000 de fani prezenţi, spunând ”România, vă iubesc”. Acesta s-a declarat încântat că a fost din nou invitat la Untold, spunând că se simte la Cluj ”ca acasă”. Armin van Buuren a mixat şi o piesă a trupei Linkin Park al cărei solist, Chester Bennington, s-a sinucis recent. La concertul lui Armin van Buuren, accesul publicului a fost restricţionat deoarece s-a atins capacitatea maximă autorizată de ISU Cluj, 63.000 de persoane. Festivalul Untold s-a desfăşurat la Cluj-Napoca în perioada 3 – 6 august.

Johnny Hallyday a anunțat un turneu în 2018

Legenda rockului francez Johnny Hallyday a anunțat că va efectua un turneu „rock and blues” anul viitor, deși se luptă de câteva luni cu cancerul, informează AFP. „În curând, în 2018, un concert rock and blues”, a scris Hallyday pe Twitter, la doar câteva săptămâni după încheierea concertelor cu „Les Vieilles Canailles”, trio în care cântă alături de Eddy Mitchell și Jacques Dutronc – adăugând la acest scurt anunț o fotografie din timpul unuia dintre concertele sale. “Vom fi acolo”, au răspuns deja numeroși fani, comentând încântați vestea.În luna martie, artistul de 74 de ani, stabilit la Los Angeles, a anunțat că se află sub tratament după depistarea unui cancer în urmă cu câteva luni. Câteva zile mai târziu, artistul a scris pe Twitter că a început înregistrările la un nou album. Tratamentul nu l-a împiedicat până acum să apară pe scenă în timpul turneului cu „Les Vieilles Canailles”. Turneul, început în luna iunie, s-a terminat la începutul lunii iulie, după 17 spectacole în Franța, Elveția și Belgia. În ultimele zile, rockerul a postat pe Instagram fotografii din vacanța petrecută alături de familie în insula Saint Barts din Caraibe.