Asigurătorii vor putea acorda, în premieră, reduceri de primă pentru persoanele cu deficiențe locomotorii, conform noii legislații RCA, informează Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) într-un comunicat în care explică noutățile pe segmentul asigurărilor auto după intrarea în vigoare a normei RCA, potrivit Agerpres.
„În premieră, sistemul de corectare a tarifului de primă va permite acordarea de către asigurători a unor reduceri persoanelor cu deficiențe locomotorii”, precizează UNSAR.
De asemenea, în ceea ce privește decontarea directă, noua legislație prevede ca până la 1 octombrie, asigurătorii să încheie un acord de reglementare a decontării directe, pe care o vor oferta obligatoriu, la un cost suplimentar, opțiunea cumpărării acesteia revenind clientului.
„Decontarea directă presupune ca reparația să fie plătită de către asigurătorul RCA al păgubitului, care își va recupera prejudiciul de la asigurătorul șoferului vinovat”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, termenul pentru constatarea prejudiciilor de către asigurătorul RCA a fost redus la trei zile lucrătoare.
Pe segmentul de realizare a reparației, odată cu noul cadru legal, societățile de asigurare vor fi obligate să menționeze pe procesul verbal dreptul persoanei prejudiciate de a se adresa oricărei unități reparatoare. De asemenea, soluțiile tehnice finale de remediere a avariilor vor fi stabilite de service-uri, ca și până acum, în acord cu documentația tehnică din manualul de reparație al producătorului auto.
Nu în ultimul rând, pentru asigurații cu risc ridicat, până la 1 septembrie, Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) va stabili modul în care asigurații cu risc ridicat vor fi preluați în asigurare.
Conform noului sistem Bonus-Malus, la înnoirea poliței RCA, șoferii disciplinați în trafic pot primi reduceri de până la 50%, în timp ce șoferii care au produs accidente rutiere vor fi penalizați, suportând o majorare a costului poliței RCA de până la 180%.