Ultima şedinţă a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat, printre altele, „cu unanimitate de voturi” – schimbarea denumirii cluburilor CSM PITEȘTI și Asociația Club Sportiv UTA Bătrâna Doamnă în FOTBAL CLUB ARGEȘ și, respectiv, ASOCIAȚIA FOTBAL CLUB UTA ARAD!
Prin “translaţie” la aceste decizii, este clar că şi Petrolului 52 i se va aproba trecerea în Petrolul “şi atât”, atunci când o va solicita, beneficiind şi de avantajul deţinerii drepturilor asupra mărcii!
Mai mult, prin aprobarea “schimbarea denumirii și sediului CS METALUL REȘIȚA în Clubul Sportiv Sportul Snagov SA – acesta urmând a avea sediul în Snagov , sat Ghermănești (sub condiția emiterii de către Departamentul Juridic al FRF a avizului)”, Federaţia face un pas important către aprobarea, sub diverse forme juridice, a schimbărilor de sediu, a denumirii, aprobând “fuziuni”… îmbrăcate legal, pe cât posibil, pentru ca fotbalul să existe acolo unde există interes, bani, susţinere locală, pur şi simplu!
Acuzăm “clonele”, respectăm tradiţia, dar, până la urmă, pentru a avea fotbal, nu prea avem ce face – aceasta ar fi “traducerea” mesajului FRF către “lumea fotbalului”.
Să nu uităm că vorbim despre un fotbal românesc care se prezintă astfel: o Ligă a II-a unde cine a terminat competiţia a şi rămas la acest eşalon, niciuna dintre grupări neretrogradând pe teren, şi o Ligă a III-a unde nu numai că nu a picat nimeni, dar au existat cluburi (inclusiv Boldeştiul), care au refuzat invitaţiile de a rămâne în acest eşalon, preferând să meargă la judeţ!
În concluzie: bani pentru fotbal să fie, restul se rezolvă!