Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, s-au aflat duminică într-o vizită privată în staţiunea Parâng, din Valea Jiului, cei doi deplasându-se pe un traseu de creastă spre vârful Parângul Mare (2.519 m), după care s-au oprit la o cabană din zonă, scrie Agerpres. Vizita preşedintelui a fost apreciată de salvamontişti ca una normală, neprotocolară, Klaus Iohannis fiind cunoscut drept un iubitor al muntelui. „A fost o vizită privată, neprotocolară. Preşedintele a socializat cu oamenii din zonă şi a parcurs un traseu de creastă pe vârful Parângul Mare”, a declarat şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean. Este pentru a doua oară când preşedintele vizitează staţiunea Parâng, în octombrie anul trecut cuplul prezidenţial deplasându-se pe vârful Parângul Mic (2.074 m), după care a poposit la o cabană din această zonă.