N. D.

De câteva zile, liniştea oraşului Breaza a fost dată peste cap de o veste la auzul căreia localnicii, cu siguranţă, şi-au făcut semnul crucii, spunând “Doamne fereşte!”, mai ales că era vorba despre o persoană căreia i-au acordat votul, anul trecut, la alegerile locale.
Despre cine este vorba? Despre unul dintre cei 17 membri ai Consiliului Local Breaza care, miercuri după-amiază, a fost reţinut, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de act sexual cu un minor, mai exact un băiat în vârstă de 14 ani, din acelaşi oraş. Consilierul local, în vârstă de 36 de ani, se numeşte Gheorghe Cristian Brotoiu şi este la primul mandat de ales local. Reţinerea acestuia a fost confirmată, ieri, şi de către reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. Faptele pentru care este acuzat – şi pentru care ieri urma să fie prezentat la Judecătoria Câmpina, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile – s-ar fi întâmplat în perioada aprilie – iulie 2017. Se pare că însuşi minorul ar fi făcut declarații la poliție în acest caz, din unele surse reieşind că alesul local n-ar fi fost la prima “abatere” în ceea ce priveşte faptele comise, situaţie care i-a îngrozit şi mai mult pe locuitorii din Breaza.
Contactat ieri, primarul oraşului Breaza, Gheorghe Richea, ne-a confirmat că a auzit despre ceea ce s-a întâmplat cu alesul local. Menţionând că, în oraş, inclusiv ieri, circulau tot felul de zvonuri şi comentarii legate de reţinerea consilierului local, primarul s-a abţinut să facă declaraţii în ceea ce priveşte faptele pentru care Cristian Brotoiu a ajuns pe mâna oamenilor legii. “Pentru a afla exact faptele pentru care a fost reţinut, având în vedere că este ales local, am solicitat astăzi (n.n. – ieri), în scris, Poliţiei oraşului Breaza, să mi se transmită o informare oficială”, ne-a declarat primarul Gheorghe Richea. Totodată, acesta ne-a mai spus că, având în vedere că Brotoiu este şi membru PSD, în calitatea sa de preşedinte interimar al Organizaţiei Breaza a PSD, primarul urma să-i convoace, ieri după-amiază, pe membrii acesteia, în regim de urgenţă, pentru a le propune excluderea din organizaţie, implicit din partid, a lui Brotoiu.
În ceea ce-l priveşte pe alesul local, analizând declaraţia de avere înregistrată la sediul Primăriei Breaza, pe data de 12.06.2017, din acte rezultă că este sărac lipit. A declarat că nu are în proprietate niciun teren, niciun imobil şi nici maşină. Singurele rubrici completate, la care nu a tras linie, sunt cele referitoare la veniturile înregistrate în ultimul an fiscal încheiat. Cu mâna lui a scris, în declaraţia de avere, că a încasat o indemnizaţie în valoare de 12.228 de lei, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Mediului Înconjurător Prahova, şi indemnizaţia de consilier local, în valoare de 2.844 de lei.