Ana Maxim
Anul acesta, doar aproximativ 600 de absolvenți de liceu din promoția 2017 s-au înscris la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Prahova ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în timp ce anul trecut, numărul lor trecuse de 800. Tinerii au avut la dispoziție, conform legii, 60 de zile pentru a face acest demers dacă au dorit să primească indemnizație de șomaj. În perioada următoare, sunt așteptați și absolvenții de studii superioare să se înscrie în baza de date a instituției și să beneficieze, astfel, de indemnizații, de servicii de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de formare profesională gratuită. În prezent, la nivelul județului, sunt peste 8000 de șomeri, cei mai mulți proveniți din mediul rural, iar localitatea cu cea mai înaltă rată a șomajului este Jugureni.
25 iulie a fost ultima zi în care absolvenții de liceu care au promovat sau nu examenul de bacalaureat din 2017, precum şi cei de școli profesionale s-au putut înscrie la AJOFM Prahova ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în baza acestui demers ei având dreptul și la indemnizație de șomaj. Până la ora 11.00 a zilei stabilită ca termen-limită, 608 absolvenți au făcut acest demers, cu aproximativ 200 mai puțini decât cei înregistrați anul trecut.
Cei mai mulți s-au adresat la AJOFM în cursul lunii iulie (538 de absolvenți). Foarte mulți tineri au lăsat pe ultima sută de metri demersurile către AJOFM Prahova, instituția fiind mai aglomerată în ultimele zile, după cum ne-au precizat reprezentanții acesteia. Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este etapa premergătoare şi obligatorie pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj în valoare de 250 de lei pe lună, pentru o perioadă de șase luni. Tinerii au avut la dispoziție 60 de zile de la absolvire, începând cu data de 27 mai, pentru a face acest demers la AJOFM și a obține automat dreptul la indemnizație. Tinerii care au terminat studiile liceale și școlile profesionale anul acesta și nu s-au înregistrat încă în calitate de persoane în căutarea unui loc de muncă o pot face în continuare, dar nu vor mai avea dreptul la indemnizaţia de şomaj. În perioada următoare sunt așteptați să se înregistreze în baza de date a AJOFM și persoanele din promoția 2017 care au finalizat studiile superioare. Pentru aceştia, termenul de 60 de zile valabil pentru înregistrarea la agenţiile de ocupare a forței de muncă începe de la finalizarea studiilor anului terminal sau de la data promovării examenului de licenţă (dacă persoana promovează examenul de licenţă în termen de 12 luni de la finalizarea studiilor). Având în vedere că nimeni nu are siguranţa promovării acestui examen, reprezentanții AJOFM Prahova sugerează absolvenţilor să solicite adeverinţa de absolvire (chiar şi fără examenul de licenţă) imediat ce au finalizat cursurile şi să se înregistreze la sediul agenţiilor de ocupare cele mai apropiate în interval de 60 de zile de la finalizarea cursurilor. Până la această dată niciun absolvent de facultate din promoția 2017 nu a solicitat înregistrarea în baza de date a AJOFM Prahova, însă mai mulți tineri solicitaseră informații în acest sens, specificând faptul că facultățile încă nu le eliberaseră adeverințele amintite.
Absolvenții de facultăți care nu au situaţia încheiată la toate materiile şi trebuie să se prezinte în sesiunea de examene restante în luna septembrie trebuie să știe că, în cazul lor, termenul curge de la data promovării examenului restant, dată care trebuie precizată pe adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ superior. Dacă examenul de licenţă nu este promovat în termen de 12 luni, iar absolventul nu s-a înregistrat în termen de 60 de zile de la finalizarea studiilor, atunci persoana în cauză nu va mai avea dreptul la indemnizaţia de şomaj, dar în schimb va putea să beneficieze de serviciile de stimulare a ocupării forţei de muncă şi de formare profesională gratuită dacă se înregistrează în evidenţa AJOFM Prahova.