N. Dumitrescu

155 de proiecte, transmise de către autorităţile locale din Prahova, au fost acceptate pentru finanţare, de către Ministerul Dezvoltării Regionale, în cadrul celei de-a doua etape a Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Confirmarea a fost făcută, ieri, şi de către conducerea Consiliului Judeţului Prahova care, alături de o parte dintre parlamentarii din judeţ, a detaliat într-o conferinţă de presă lucrările şi sumele primite pentru fiecare dintre proiectele acceptate. Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean, a declarat că Prahovei i-au fost alocate, în total, fonduri în valoare de 767.851.600,16 lei, considerate a fi “cea mai mare sumă alocată de la Ministerul Dezvoltării în ultimii patru ani”. Acesta a menţionat că alocările financiare nu s-au făcut pe criterii politice,  fiind prioritare  lucrările de infrastructură, precum cele de extindere a reţelei de canalizare, dar şi de modernizare a drumurilor. De asemenea, “prioritatea zero” în alocări a fost şi pentru proiectele ce vizează modernizări la şcoli, astfel încât, cu banii obţinuţi, să fie realizate lucrările necesare impuse pentru obţinerea autorizaţiilor de la ISU şi pentru autorizaţia de funcţionare, necesare în noul an şcolar. Pe de altă parte, plecând de la faptul că Ploieştiul nu s-a regăsit pe lista localităţilor beneficiare de fonduri, şeful administraţiei judeţene a ţinut să tragă un semnal de alarmă şi vizavi de “circul din Consiliul Local Ploieşti”.

Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, avându-i alături pe unii dintre parlamentarii de Prahova, dar şi pe viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, a anunţat ce fonduri i-au fost alocate judeţului în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Astfel, Ministerul Dezvoltării Regionale a aprobat, pentru proiectele considerate eligibile, suma totală de 767.851.600,16 lei. Dintre cele peste 200 de proiecte depuse de către autorităţile locale din judeţ au fost acceptate pentru finanţare 155, fiind vorba despre proiecte reprezentative pentru şase oraşe şi 66 de comune. Unele dintre localităţi au fost mai norocoase, în sensul că le-au fost acceptate mai multe proiecte, aşa cum este cazul oraşului Buşteni – 10 proiecte, Băicoi – cinci proiecte, Sinaia – trei proiecte, Vălenii de Munte – trei proiecte. De asemenea, Consiliului Judeţean Prahova i-au fost acceptate patru proiecte. De menţionat că PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice în domeniile sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport, drumuri, salubrizare, cultură, culte, sport. “În perioada următoare, primarii se vor deplasa la Bucureşti pentru a depune studiile de fezabilitate aferente proiectelor în baza cărora au solicitat fonduri de la Ministerul Dezvoltării, după care se vor semna contractele de finanţare”, a declarat şeful administraţiei judeţene.

Semnal de alarmă vizavi de circul din Consiliul Local Ploieşti

Pe de altă parte, plecând de la faptul că municipiul Ploieşti nu s-a regăsit pe lista localităţilor care au primit fonduri de la Ministerul Dezvoltării, şeful Consiliului Judeţean Prahova a ţinut să tragă un semnal de alarmă, inclusiv faţă de modul în care se desfăşoară şedinţele legislativului local, dând ca exemplu în acest sens “circul” ultimei şedinţe, din data de 18 iulie. “Nu mi-aş fi dorit să folosesc astfel de cuvinte despre administraţia din Ploieşti. Dar sunt profund dezamăgit de modul în care s-a desfăşurat ultima şedinţă a Consilului Local Ploieşti, care a fost un circ total. Aş vrea să fac însă o precizare: dacă, de obiecei, când nu mergea ceva, exista tendinţa de a-i critica pe cei din conducerea primăriei, acum nu este cazul. Am constatat însă faptul că aparatul de specialitate din cadrul Primăriei Ploieşti are cea mai mare vină pentru această situaţie, aceea în care, în timpul şedinţei, te trezeşti că proiectele de hotărâre nu au viză de legalitate. Ca urmare, în timpul şedinţelor s-a ajuns în situaţia în care nu sunt certuri legate de ideologii, sau între grupurile de consilieri, ci sunt certuri ale conducerii executivului şi ale consilierilor locali cu cei din aparatul de specialitate al primăriei. Sunt opt ani de când eu lucrez la Consiliul Judeţean şi nu am văzut aşa ceva, ca în administraţia ploieşteană, şi nu este pentru prima dată! Asta în condiţiile în care, după cum am văzut, primarul Adrian Dobre îşi dă toată silinţa.Soluţia ar fi ca aceşti salariaţi ai primăriei să-şi asume responsabilitatea, mai ales că urmează să beneficieze şi de majorări salariale”,a declarat Bogdan Toader. În ceea ce priveşte faptul că Ploieştiul nu s-a regăsit pe lista localităţilor care vor primi bani de la Ministerul Dezvoltării, şeful CJ Prahova a precizat:”Motivul pentru care Ploieştiul nu se regăseşte pe listă este că nu s-ar fi depus documentele în timp util. Însă, şi dacă s-ar fi încadrat în termenul limită de depunere, nu ştiu dacă ar fi primit fonduri, în contextul în care Ploieştiul nu este un oraş sărac, în comparaţie cu altele”. De altfel, ieri, prin intermediul unei scrisori deschise, transmise la redacţie, primarul Adrian Dobre şi-a manifestat nemulţumirea faţă de faptul că “Guvernul a decis că trebuie să pedepsească ploieștenii pentru că au votat un primar de altă culoare politică decât cei aflaţi la putere, deşi de gestionarea proiectelor PNDL s-a ocupat exclusiv viceprimarul ALDE, George Pană”. Pe de altă parte, edilul a susţinut faptul că “Așa cum reiese din comunicările oficiale ale primăriei, documentele transmise de noi au fost depuse în termenul legal și instituția a răspuns tuturor clarificărilor solicitate de Ministerul Dezvoltării pentru fiecare proiect”, în acest sens considerând că vinovat este viceprimarul Pană, căruia susţine că ar fi cazul ca ALDE să-i retragă sprijinul politic şi să nominalizeze altă persoană în locul său.