A. M.
Casa Județeană de Pensii Prahova a anunțat că biletele de tratament balnear nu se mai repartizează în funcţie de ordinea în care solicitanții au depus cereri, ci în baza unor punctaje pe care fiecare pensionar le obţine în urma unor criterii distincte – pentru pensionari, asiguraţi, persoane cu handicap sau beneficiari de legi speciale. Fiecare solicitant obţine un anumit punctaj în funcţie de: cuantumul pensiei, categoria de pensie, frecvenţa cu care a mers la tratament balnear în ultimii 2 ani, gradul handicapului (după caz). Data la care solicitantul depune, la casa de pensii, cererea de acordare a biletului de tratament nu mai are nicio relevanță în ponderea punctajului. Pensionarii care doresc să petreacă un sejur în stațiunile balneare trebuie să depună cereri cu cel puţin 30 de zile anterioare primei luni din perioada pentru care solicită bilet de tratament. Conform unor informaţii primite de la Casa Judeţeană de Pensii Prahova, pentru cea de-a X-a serie de plecare în staţiuni, începând din 26 iulie 2017, instituţiei i-au fost repartizate 637 de bilete de tratament, 94 dintre acestea fiind gratuite și destinate, potrivit legii, anumitor categorii de beneficiari :veterani, persecutaţi politic, persoane cu handicap etc. Până în prezent, Casei Judetene de Pensii Prahova i-au fost repartizate 3.242 de bilete de tratament, dintre care 510 în regim gratuit, iar până la această dată, la nivelul acestei instituții s-au înregistrat aproximativ 10.000 de cereri pentru acordare a biletelor de tratament.
Cele mai solicitate staţiuni sunt Covasna, Pucioasa, Mangalia, Saturn, Băile Felix, Olăneşti, Amara, respectiv cele cu profil reumatic şi cardiovascular. Anul trecut, au fost valorificate 7.310 de bilete de tratament, dintre care 1.205 au fost gratuite.