Luiza Rădulescu Pintilie
Creşte de la o zi la alta tristul bilanţ al micuţilor cărora le stinge, nedrept şi paradoxal, ultima răsuflare o boală numită a copilăriei: pojarul. Zeci de decese şi mii de îmbolnăviri, pentru care ne-a avertizat inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cerând măsuri urgente de stopare a epidemiei şi de creştere a numărului imunizărilor. Fiindcă aproape toţi sunt copii nevaccinaţi sau supuşi unor scheme incomplete de vaccinare. Mai mult decât atât: şi aproape toţi sunt victime ale furiei unor mame – cele mai multe tinere şi foarte tinere – împotriva imunizării, invocând posibile reacţii adverse, iar cele mai înverşunate dintre ele – un presupus complot al lumii medicale, pentru a ţine ascunse pericolele din doza de vaccin. Şi, dacă până la un punct, pot înţelege îngrijorările oricărei mame legate de siguranţa vaccinării, şi dacă o înţeleg şi mai mult pe cea care se confruntă cu situaţia apariţiei, în cazul copilului său, a unei reacţii adverse – încadrându-se, de altfel, în limita recunoscută de literatura şi de practica medicală – şi dacă pot admite existenţa unor controverse legate de imunizare, inclusiv în rândul specialiştilor, există totuşi câteva detalii care cred că ar trebui să-l facă să se mai gândească încă o dată pe părintele care îi ia dreptul propriului copil la vaccinare – demonstrată a fi cea mai sigură protecţie în faţa unor boli. Cel dintâi ar fi acela al încrederii aproape „oarbe” în dialogul purtat pe facebook, pe instagram, pe whatsapp, pe nu ştiu ce alte căi de comunicare de adversari declaraţi ai vaccinării, autoproclamaţi atoateştiutori şi atoatedeţinători de informaţii ascunse marelui public, ignorând sau refuzând dialogul, sfaturile, indicaţiile, recomandările medicilor, mulţi dintre ei cu practică îndelungată, şi care au mai degrabă exemple ale riscurilor la care sunt supuşi copiii nevaccinaţi decât cei care au fost vaccinaţi. Şi dacă e ceva care mi se pare că trece dincolo de orice limită, e uşurinţa cu care astfel de mame care se pretind responsabile şi informate îşi condamnă şi îşi reneagă propriile mame, refuzând experienţa de viaţă şi felul depăşit în care, în opinia lor, le-au crescut, deşi, cu tot respectul, îmi permit să le reamintesc că lor le datorează viaţa şi faptul că le-au făcut mari şi le-au adus, aşa învechite în concepţii şi fără să aibă la îndemână „sfaturile” de parenting la zi de pe google, până în pragul de a avea, la rându-le, copii, inclusiv vaccinându-le după „moda veche” sau veghindu-le, fără a pune geană pe geană până în zori, nopţile în care aveau febră de la „gâlci”- altă cunoscută suferinţă a copilăriei. E adevărat că nu spuneau, informate, amigdalită afecţiunii care le chinuia copilaşul, aşa cum e adevărat că lucrurile au evoluat şi generaţiile de astăzi au posibilitatea de a fi la curent cu noutăţile şi de a lua decizii mult mai în cunoştinţă de cauză. Dar a arunca la coş, cu dispreţ, învăţăturile atâtor mame, bunici, mătuşi, surori mai mari care şi-au crescut copiii, nepoţii, fraţii mai mici – care până una – alta şi-au dovedit în cele mai multe cazuri eficienţa – şi a îmbrăţişa, fără a asculta şi altă opinie, fără a cântâri efectele, „curentul” nou, doar pentru că e „validat” prin „laicurile” grupului de prietene de pe facebook, îmi cer iertare, dar asta nu mi se pare a fi deloc iubirea unui părinte responsabil, ci dimpotrivă. N-am niciun drept să judec şi nici nu îmi permit să o fac. Dar mă simt datoare să cer un plus de atenţie, de grijă, de deschidere faţă de beneficiile pe care le poate aduce vaccinarea din partea acelora care – mame sau taţi – vor să îşi ştie copiii sănătoşi şi în viaţă şi care s-au poziţionat, necondiţionat, deocamdată, de partea contestatarilor vaccinării, cu consecinţe atât de dramatice. Sau măcar să mai citească, o dată, bilanţul actualizat al deceselor cauzate de rujeolă (pojar), cu care am înfricoşat o Europă întreagă !
Fără a-i judeca, îi rog şi pe părinţii care au completat prea puţine opţiuni pe fişele copiilor lor, neadmişi din această cauză în clasa a IX-a, să-i privească în ochi şi să le explice de ce, cu medii de 9, 8 sau 7, nu au putut ocupa un loc la repartiţia computerizată, deşi au rămas libere mii de locuri în licee şi deşi au reuşit această performanţă absolvenţii de gimnaziu chiar şi cu media 2 !!! Iar situaţia aceasta nu este vreo noutate, ci se repetă, de ani buni, în fiecare vară. Şi tot în fiecare vară, Ministerul Educaţiei atrage atenţia asupra inacceptabilului fenomen şi recomandă părinţilor şi diriginţilor să completeze cu maximă atenţie fişele de opţiuni. Şi rămâne cu recomandatul! Sute de elevi la nivel naţional şi destui în Prahova n-au fost, nici de această dată, la „mâna” calculatorului, ci a propriilor părinţi, care s-au limitat să treacă una sau doar câteva opţiuni pe fişa de care e legat destinul propriilor copii. Revolta mamei care declara, dinapoia ochelarilor mari, de soare, drept inadmisibilă situaţia copilului său care, cu media şapte, a rămas pe „dinafară” cred că ar trebui să o îndrepte , de fapt, spre propria conştiinţă. Ba, într-un acces de maximă şi tardivă sinceritate, îndrăznesc să cred că ar trebui să-şi bată singură obrazul, dacă nu chiar cumva să-şi tragă două perechi de palme, că a tratat cu o condamnabilă uşurinţă un asemenea moment , aş zice decisiv! Oricum, răul a fost făcut şi măcar de-ar fi învăţat ceva – şi la fel cei care sunt în aceeaşi situaţie – iar într-o a doua etapă de reapartizare îndreaptă ceea ce mai poate fi îndreptat !
În sfârşit… Or fi, poate, şi excepţii, dar eu cred că acela care este părinte adevărat ştie că dragostea pe care o porţi copilului tău e necondiţionată şi fără de hotar, dar că înseamnă nu doar a-l aduce pe lume, a te preocupa de ceea ce mănâncă, de ceea ce îmbracă şi nici măcar doar sacrificiul de a-i dărui, la 18 ani, cea mai frumoasă maşină ori nu ştiu ce cont bancar. Place sau nu place, un simplu vaccin – administrat la timpul potrivit – şi o opţiune în plus pe lista celor care-i deschid drumul în viaţă pot să facă, la un moment dat, cea mai mare diferenţă. Din păcate, chiar diferenţa între viaţă şi moarte!
