Guvernul a adoptat joi un proiect de lege pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane și pentru completarea art. 2 din Legea 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de șef al statului român, se arată într-un comunicat al Executivului.Potrivit proiectului de lege publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului, Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” asigură asistență medicală de urgență, ambulatorie, spitalicească, reabilitarea medicală pentru președintele României, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților, prim-ministrul României, precum și pentru omologii străini pe timpul vizitei în țara noastră. „Asistența medicală de urgență în misiuni pe teritoriul național este asigurată permanent pentru președintele României, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților și prim-ministrul Guvernului României cu câte o ambulanță constituită din punct de vedere al personalului și dotării, în funcție de cerințele misiunii”, se arată în proiectul de lege. Conform proiectului de act normativ, fondurile necesare se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naționale, și se prevăd în bugetul Spitalului „Dr. Carol Davila”. Modalitatea de justificare a cheltuielilor se stabilește prin ordin al ministrului Apărării Naționale. De asemenea, „prin acest proiect se creează cadrul legal pentru implementarea hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării care vizează asigurarea, la cerere, a unui control medical complet anual pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român sau președinte al României și a modalității de finanțare a activității”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de lege.