Ana Maxim

La Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești a fost, ieri, prima zi de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de licență în anul universitar 2017-2018, așa că zeci de tineri s-au grăbit, încă de dimineață, să-și depună dosarele cu actele de studii la una sau mai multe facultăți ale UPG. Conform programului anunțat de conducerea universității, candidații se mai pot înscrie până pe 18 iulie inclusiv, programul de lucru fiind de luni până vineri între orele 9.00-15.00 (cu pauză între orele 12.00-12.30), sâmbăta şi duminica între orele 9.00-13.00. Taxa de înscriere este de 100 lei pentru fiecare program de studii/ specializare la care un candidat dorește să susțină admiterea. UPG organizează și anul acesta concurs de dosare, criteriul de admitere fiind media de la examenul de bacalaureat. Pentru înscrierea la concursul de admitere la învăţământul universitar de licenţă, la prima facultate din cadrul universităţii, la unul sau mai multe domenii, candidaţii trebuie să depună, sub semnătură proprie, un dosar plic ce cuprinde următoarele acte: diploma de bacalaureat sau adeverinţa de promovare a examenului naţional de bacalaureat (pentru absolvenţii din promoţia 2017) sau diploma echivalentă cu aceasta, în original sau în copie simplă certificată conform cu originalul pe baza documentului original de secretarul sau președintele comisiei de admitere; pentru candidaţii care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea de vară sau de toamnă 2017, se acceptă adeverinţă eliberată de liceu, în original sau în copie simplă certificate conform cu originalul pe baza documentului original de secretarul sau președintele comisiei de admitere, în care se menţionează media generală de la examenul de bacalaureat, mediile obţinute la toate probele examenului de bacalaureat şi termenul de valabilitate ; buletinul/cartea de identitate în copie simplă; certificatul de naştere în copie simplă certificate, conform cu originalul, pe baza documentului original, de secretarul sau președintele comisiei de admitere; certificatul de căsătorie în copie simplă certificată, conform cu originalul, pe baza documentului original, de secretarul sau președintele comisiei de admitere, pentru candidaţii care şi-au schimbat numele prin căsătorie; trei fotografii; adeverinţa medicală, în original sau în copie simplă, cu precizarea „clinic sănătos”, eliberată de medicul de familie sau de către medicul liceului absolvit, cu cel mult o lună înainte de data înscrierii. Candidaţii cu afecţiuni cronice trebuie să prezinte adeverinţe medicale în acest sens, vizate de medicul de familie. Cei care doresc să se înscrie la a doua facultate și la următoarele din cadrul UPG trebuie să prezinte, pe lângă dosarul unic depus la prima facultate: adeverință eliberată de Comisia de admitere de la prima facultate; copie simplă a diplomei de bacalaureat/ adeverinţei de absolvire a liceului eliberată de Comisia de admitere de la prima facultate certificată conform cu originalul de președintele sau secretarul comisiei respective. Primul set de liste cu candidaţii admişi pe locuri finanţate de la buget (fără taxă), admişi pe locuri cu taxă şi candidaţi în aşteptare va fi afișat pe 21 iulie. Listele vor fi reactualizate pe 25 iulie și pe 28 iulie, pentru că există posibilitatea ca unii candidați să se retragă sau să își piardă locurile, dacă nu respectă termenele impuse de universitate pentru achitarea primei rate din taxa de școlarizare sau nu depun diploma de bacalaureat ori adeverința de promovare a acestuia în original (pentru absolvenții din promoția 2017). Lista cu locurile rămase pentru sesiunea de admitere din toamnă va fi afișată pe 31 iulie. Anul acesta, oferta educațională în vederea admiterii la studii de licență în anul universitar 2017-2018 cuprinde : 227 de locuri fără taxă și 313 locuri cu taxă la Facultatea de Litere și Științe, 222 de locuri fără taxă și 493 locuri cu taxă la Facultatea de Științe Economice, 108 locuri fără taxa și 124 de locuri cu taxă la Facultatea de Tehnologia Petrolului și Petrochimie; 121 de locuri fără taxă și 134 de locuri cu taxă la Facultatea de Ingineria Petrolului și Gazelor; 222 de locuri fără taxă și 278 de locuri cu taxa la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică. Pe lângă acestea, mai există un număr limitat de locuri speciale finanțate de ministerul de resort pentru tineri de etnie romă, cei din diaspora, cei din Republica Moldova și Serbia. Taxa de şcolarizare în anul universitar 2017 – 2018 pentru candidaţii admişi pe locurile cu taxă prin concursul de admitere din anul 2017 la învăţământul cu frecvenţă, la învăţământul la distanţă sau cu frecvenţă redusă este de 3.200 lei şi se achită în patru rate. Cai care vor plăti taxa integral la semnarea contractului vor beneficia de o reducere de 200 de lei.