Marian Dima
Ediţia 2017 a UEFA Regions Cup a fost câştigată de către selecţionata „Zagreb”, din Croaţia, care a învins „amatorii” din Irlanda de Nord, scor 1-0.
Turneul final, găzduit de Istanbul (loc de care se leagă cele mai frumoase amintiri ale selecţionatei României, care a câştigat aici un turneu preliminar în urmă cu 5 ani, învingând chiar echipa gazdă), a avut la start 8 echipe, printre care şi selecţionata Rusiei – cea care câştigase turneul de la Mogoşoaia – Buftea, unde a învins selecţionata Prahova – Muntenia.
Rusia – selecţionata South Region a fost la un pas să joace marea finală, acumulând 6 puncte în grupă (victorii împotriva echipelor de amatori din Spania şi Cehia), pierzând însă meciul cu echipa iralndeză şi terminând pe locul grupa B, din care a făcut parte.
Următorul turneu final al UEFA Region Cup va fi în anul 2019, până atunci urmând să se stabilească, pentru anul viitor, primele faze de calificare – turneele preliminare, apoi, faza grupelor.
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Prahova, care a câştiga trei dintre ultimele patru astfel de turnee naţionale – fiind campioana în exerciţiu la amatori (după finale câştigate în faţa echiperlor din Dolj, Maramureş, respectiv Braşov) şi-a anunţat intenţia de a participa şi la următoarea ediţie, pe care Federaţia Română de Fotbal o va organiza începând din această toamnă.