Clubul Sportiv Municipal Ploieşti urmează să-şi găsească un drum! Nu ştie nimeni care va fi el, dacă va ajunge la desfiinţare (acum este, deja, blocat de vreun an) sau se va mişca ceva şi pentru sportul ploieştean, în sfârşit, că vine lumea din concedii şi nu va avea, nici în toamnă, ce să vadă la capitolul „imagine sportivă a municipalităţii” .
Până atunci, la CSM se „produc specialişti”, vara, exact când lumea pleacă la mare sau la „băi” pentru a se odihni.. Mai precis, staff-ul din birourile de pe Milcov a prins „superoferta” de cursuri de perfecţionare aferente verii şi, astfel, fiecare „şef” cu un pic de spate şi cu ceva din „PCR” în CV a plecat, „după puteri”, ba la mare, ba la Băile Felix, unde se îmbină utilul cu munca, nu cu plăcutul, fiind organizate pentru cei din administraţia locală adevărate „tabere de perfecţionare”.
Odată reveniţi din aceste sejururi, în care „nu vor vedea piscinele” decât seara, la ştiri, după caiete întregi scrise şi zeci de legi studiate, mai profesionişti ca niciodată, ancoraţi în realitatea zilelor noastre, bugetarii din CSM vor merge, în sfârşit, şi într-un binemeritat concediu! După atâta muncă, asemenea activitate, atâtea realizări profesionale, chiar merită o pauză! Unii dintre ei, sperăm, pe termen lung, poate în lipsa lor se rezolvă, totuşi, ceva…