Ana M.

În Prahova, cei mai mulți dintre elevii care au depus contestații după anunţarea rezultatelor la bacalaureat au fost îndreptățiți să ceară reevaluarea lucrărilor, deoarece au obținut note mai mari decât cele inițiale. Rezultatele finale s-au afișat ieri, iar procentul de promovabilitate la nivel de județ a crescut de la 76, 57% la 78, 18 %. La proba de limba și literatura română, de exemplu, unde s-au înregistrat cele mai multe dintre contestații, unii candidați au primit note cu unul sau chiar cu două puncte mai mari decât cele inițiale! S-a dovedit, astfel, că indignarea unor elevi și a unor părinți care se așteptau la note mult mai bune din partea primilor profesori care au corectat tezele nu era deloc un gest deplasat. Iată câteva exemple de note modificate la limba și literatura română, după contestații : de la 5.85 la 8.15, de la 4.30 la 6.35 ( pentru unii elevi de la Colegiul Național „Nichita Stănescu” din Ploiești), de la 6.95 la 8.35, de la 7.50 la 9.40 , de la 8.00 la 9.35 ( în cazul unor elevi de la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza ), de la 7.60 la 9.30, de la 7.10 la 9.15 ( pentru elevi de la Colegiul Național „Jean Monnet” Ploiești) și lista ar putea continua! Candidații și părinții acestora au fost mulțumiți, în final, și, totodată, uimiți că pot exista asemenea diferențe între notele unor profesori, în condițiile în care la fiecare probă există bareme clare, astfel încât evaluarea să fie obiectivă. Mama unui candidat de la Colegiul Național „Nichita Stănescu” din Ploiești care a făcut contestație la limba și literatura română ne-a precizat că atât fiul ei, cât și cei mai mulți dintre colegii săi au obținut note mai mari după contestații. „Tinerii sunt acum mulțumiți de rezultate, dar au fost speriați și supărați când au văzut primele note. Părerea mea și a altor părinți este aceea că profesorii care corectează lucrările de la bacalaureat ar trebui să fie mult mai atenți, să nu se mai grăbească atunci când dau note și să nu se gândească doar la banii pe care îi primesc pentru corectare. Inspectoratele Școlare ar trebui să ia măsuri și să trimită la corectare oameni capabili să evalueze corect lucrările candidaților”, ne-a precizat aceasta.