Acest mucenic al lui Hristos a trăit pe vremea lui Diocletian. Era din cetatea Elia, adică din Ierusalim, născut din tată binecredincios, care mărturisea pe Hristos, anume Hristofor, şi din maică necredincioasă, anume Teodosia, care era slujitoare de idoli. După moartea tatălui său, aducându-l maica lui la Diocleţian care se afla în Antiohia, l-a făcut duce al Alexandriei, cu porunca să chinuiască pe creştini. Dacă a purces pe cale spre Alexandria, fără veste se făcură tunete şi fulgere, şi auzi el un glas din cer, chemându-l pe nume: Neania, căci acesta îi era numele cel dintâi. Rugându-se sfântul ca să i se arate mai limpede cel ce-i grăia, i s-a arătat o cruce ca de cristal, şi glas s-a făcut de la cruce zicând: „Eu sunt Iisus cel răstignit, Fiul lui Dumnezeu”. Şi învăţând el toată taina orânduielii credinţei noastre s-a întors la Schitopoli şi a poruncit să-i facă o cruce de aur şi de argint, după chipul ce i se arătase. Îndată ce s-a gătit crucea, s-au arătat pe ea trei icoane, având scriere evreiască, scriere care arăta ale cui sunt icoanele. Deasupra scria: „Emanuel”, iar de o parte scria „Mihail”, şi de altă parte, „Gavriil”. Închinându-se şi sărutând Crucea şi icoanele, Procopie s-a întors în Ierusalim. După aceea, făcând izbânda mare asupra saracinilor, l-a silit maică-sa să aducă jertfă de mulţumire la idoli. Atunci el a vădit în cine crede şi numaidecât a fost pârât de maică-sa la împărat că este creştin. Iar împăratul a trimis porunca la Ulchie ighemonul Cezareii Palestinei, să cerceteze pe sfântul. Şi fiindcă sfântul nu s-a plecat ca să jertfească la idoli, a fost chinuit în multe feluri, dar a fost slobozit prin arătarea Domnului şi numit Procopie în loc de Neania.
