Luiza Rădulescu Pintilie
7.491 cazuri confirmate de îmbolnăviri de rujeolă (pojar) la nivel naţional (96 la sută în rândul persoanelor nevaccinate) şi 31 de decese până la 30 iunie a.c. Avertismente clare de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) că în România există cel mai mare focar de rujeolă din Europa şi că se impune urgentarea luării tuturor măsurilor de limitare a răspândirii bolii. O rată a vaccinării coborâtă sub pragul de 95 la sută, aşa cum a impus OMS şi cum, de altfel, România a avut înainte de 1990, pe fondul controverselor şi al campaniei anti-vaccinare acutizate în ultimii ani şi ajunsă în jur de 80-85 la sută, ceea ce înseamnă risc de epidemie. Şi în timp ce tot mai multe ţări europene iau măsuri de creştere a ratei vaccinale, mergând până la instituirea obligativităţii imunizării sau imposibilitatea înscrierii în instituţiile de învăţământ a copiilor nevaccinaţi, la noi continuă să existe sincope în aprovizionarea cu tipurile de vaccin necesare. Iar o situaţie de dată recentă, pe care am prezentat-o într-un număr recent al ziarului, evidenţia că numărul dozelor de vaccin sunt total insuficiente, inclusiv în Prahova.
Mai mult decât atât, chiar dacă ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat ieri că, de săptămâna viitoare, sute de mii de doze de vaccin vor ajunge la direcţiile de sănătate publică, rămâne în continuare îngrijorătoare atitudinea părinţilor care, din diverse motive- de la cele religioase până la teama de reacţiile adverse ale imunizărilor – refuză să accepte vaccinarea copiilor.
Iar cum imunizarea este mai mult decât o decizie personală a unui părinte în legătură cu starea de sănătate şi chiar cu viaţa propriului copil, reprezentând, de fapt, o problemă reală a sistemului de sănătate publică, am considerat necesar, în contextul alarmant sintetizat mai sus, să prezentăm un punct de vedere autorizat referitor la sensibila şi actuala temă a imunizării, adresându-ne unui medic cu experienţă, cu competenţă şi cu responsabilitate în acest domeniu – dr. Simona Schnelbach, preşedinte al Colegiului Medicilor Prahova şi al Societăţii Medicilor de Familie Prahova. Iar două dintre concluziile formulate de aceasta ne permitem să credem că ar trebui reţinute, măcar în al doisprezecelea ceas, mai ales de cei care promovează şi încurajează fenomenul nevaccinării, neînţelegând sau neacceptând riscurile – inclusiv fatale – generate de bolile transmisibile care pot fi prevenite, de fapt, prin imunizare. După zeci de ani de experienţă şi practică medicală, de coordonare a programelor de sănătate publică, medicul Simona Schnelbach susţine că personal, ca părinte, nu ar risca să nu vaccineze un copil, iar profesional şi deontologic, ca medic de familie, nu a contenit şi nu va conteni să lămurească orice părinte că beneficiile vaccinării sunt enorme pentru un copil, prin comparaţie cu unele reacţii adverse care pot apărea post-vaccinare şi pe care literatura medicală le confirmă. Practic, împărtăşeşte total punctul de vedere formulat de specialiştii imunologi potrivit cărora „Dacă ar exista vaccinuri pentru toate bolile, nu ar mai exista boli”. Iată şi alte argumente ale preşedintelului Societăţii Medicilor de Familie Prahova, dr.Simona Schnelbach. ”Sigur, discutăm în aceste zile mai mult despre rujeolă, având în vedere evoluţiile îmbolnăvirilor la nivel naţional, dar eu cred că trebuie să abordăm în ansamblu importanţa vaccinării şi a beneficiilor acesteia. De exemplu, am să vă spun că în cazul vaccinului antipoliomielitic – inclus în schema naţională a vaccinurilor gratuite din România – pot apărea reacţii adverse, potrivit studiilor de specialitate, la un caz dintr-un milion. Evident că şi pentru acest unic caz părintele este îngrijorat şi are tendinţa de a incrimina imunizarea. Dar trebuie să acceptăm şi să înţelegem beneficiile aplicării acestui vaccin care face posibil ca 999999 de copii să fie feriţi de riscul de a se îmbolnăvi de poliomielită. Şi vă spun asta şi din perspectiva faptului că eu aparţin unei generaţii care a văzut pe stradă colegi în cârjă din cauza acestei boli. Cred, de asemenea, că este important să adaug că am avut curiozitatea ca la o reuniune de specialitate, la care se aflau 150-200 de medici de familie – mulţi cu experienţă de zeci de ani – să întreb câţi dintre ei s-au confruntat, în practica medicală, cu cazuri de reacţii adverse post-vaccinare. Asta şi în contextul în care sunt cazuri ale unor colegi mai tineri cărora, pe fondul controverselor existente în legătură cu imunizarea, le este teamă să mai vaccineze sau renunţă să mai convingă părinţii să nu-şi lase copiii nevaccinaţi. Răspunsul pe care l-am primit în acea sală arhiplină a fost acela că doar doi medici se confruntaseră cu cazuri de reacţii adeverse şi fără a fi unele majore. Subliniez, de aceea, fără a nega posibilele reacţii negative, că beneficiile sunt enorme şi medical dovedite. De altfel, eu nu aş risca, în primul rând ca părinte, apoi ca medic, să nu vaccinez un copil. Am avut, de-a lungul carierei, pacienţi care, fie din motive religioase, fie din alte motive, au refuzat vaccinarea. Şi pot să vă confirm că observ în evoluţia stării lor de sănătate că sunt vizibil mai sensibili la îmbolnăviri, că vin mai des la medic, cu forme şi consecinţe mai grave ale bolilor, cu suprainfecţii,pe fondul imunităţii scăzute. Fiindcă trebuie să se înţeleagă că este vorba nu numai despre imunitatea pe care corpul copilului o capătă prin vaccinarea pentru cele 6-7 afecţiuni cu risc infecto-contagios ridicat – vaccinul ROR (rujeolic-rubeolic-oreion) sau cel hexavalent (diftero-tetano-poliomielitic-pertussis (tusea convulsivă sau „tusea măgărească „după cum e numită în popor) – hepatitic B – ci e vorba şi despre imunizarea încrucişată pe care o capătă, prin vaccinare, organismul”.
Am mai întrebat-o pe interlocutoarea noastră şi dacă există vreun tip de vaccin care consideră că este absolut obligatoriu, astfel încât nu ar trebui să existe, nici măcar în contextul cunoscutelor controverse, absolut niciun părinte care să refuze imunizarea propriului copil, iar răspunsul a venit fără ezitare: „Toate, absolut toate, având în vedere complicaţiile, care pot duce până la deces. Nu putem risca.Vă dau un exemplu: hepatita B este, în prezent, subdiagnosticată, undeva sub 50 la sută. Există, ca urmare, un potenţial crescut al celor care nu îşi cunosc boala, iar un focar necontrolat este un real pericol pentru sănătatea publică. Cu atât mai mult în cazul copiilor, care au un sistem imunitar fragil şi care până la 6-7 ani, când îşi formează un sistem propriu imunitar, sunt vulnerabili la îmbolnăviri. Ar trebui, poate, să ne întrebăm mai des de ce atunci când plecăm într-o ţară străină, în care există focare necontrolate, ni se impune obligatoriu vaccinarea. În concluzie, a creşte o generaţie care nu e vaccinată reprezintă, fără îndoială, o problemă de sănătate publică”.
