F. T.

Poate că profesia de procuror militar, poate că – după cum mărturisește chiar autorul, George Octavian Toma – provocarea de a cerceta un asasinat politic, cum a fost cel săvârșit împotriva istoricului Nicolae Iorga, poate pasiunea de peste 25 de ani pentru istorie sau toate la un loc au avut drept rezultat ieşirea de sub tipar a cărții “ Asasinarea lui Nicolae Iorga – Anchetele judiciare”.
Lansarea cărții va avea loc mâine, la ora 12, 30, la Sala de lectură a Bibliotecii “Nicolae Iorga”, din Ploiești.
Doctor în Drept, autorul prezintă, dintr-un punct inedit și oarecum atipic pentru lucrările de gen, contextul istoric, cauzele și împrejurările în care a avut loc asasinatul din noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1940.
De altfel, în prefața cărții semnate de către George Octavian Toma, apărută la Editura Karta Graphic, colonelul în rezervă, profesorul universitar doctor Dumitru Codiță, amintește: “Prezenta lucrare se distinge de toate celelalte prin faptul că autorul își propune să reconstituie episodul asasinării marelui istoric cu detașarea profesionistului care dorește să se transpună în mijlocul evenimentelor. (…) Socotim de bun augur această lucrare, pentru a readuce în fața opiniei publice fapte și situațíi condamnabile, astfel încât istoria să nu se mai repete”.
…Astfel încât istoria să nu se mai repete ! Este un argument pentru a participa, mâine, de la ora 12,30, la Sala de lectură a Bibliotecii “Nicolae Iorga” din Ploiești, la lansarea cărții procurorului militar George Octavian Toma.