Doi dintre jucătorii ploieşteni acuzaţi şi pedepsiţi de către Comisia de Etică şi Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal pentru trucare de meciuri, în vederea unor câştiguri din pariuri – Nini Popescu şi George Ghiţă – au încercat să scape de pedepsele primite printr-un proces civil intentat Federaţiei Române de Fotbal! Alături de alţi colegi ai lor, Popescu şi Ghiţă, dar nu şi Claudiu Dumitrescu (câmpineanul fiind şi el în aceeaşi „oală”), au sperat să obţină din partea instanţelor civile anularea deciziilor respective, demers înaintat în luna ianuarie a acestui an, Curtea de Apel Bucureşti anunţând, la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, că a respins solicitarea jucătorilor, motivul fiind acela al „necompetenţei instanţelor din România”, justiţia evitând să se pronunţe pe tema unei pedepse venite pe cale sportivă, conform Regulamentului Disciplinar al FRF şi Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Federaţiei!
De amintit că, dintre cei pedepsiţi în acest caz, antrenorul Ion Viorel a înaintat un proces la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Laussane, în care aşteaptă un verdict, iar Claudiu Dumitrescu a reuşit să întrerupă pedeapsa primită din partea comisiilor FRF, pentru o perioadă, el legitimându-se în retur şi jucând la AFC Băneşti – Urleta, termenul de efectuare a sancţiunii începând la finalul lunii mai 2017.
Nini Popescu şi-a efectuat pedeapsa, ca suspendare, pentru a dobândi drept de joc, în iarna trecută, acesta semnând un angajament de plată, în solidar cu clubul Petrolul 52, angajându-se că va plăti amenda primită, în rate! În schimb, George Ghiţă nu s-a mai legitimat, din cauza amenzii neachitate, niciun club nedorind să-l legitimeze (a fost în tratative sau s-a antrenat cu Petrolul 52, CS Blejoi, Unirea Urlaţi etc), acesta activând doar la meciuriole de old-boys susţinute de Petrolul, din cauza vârstei sale continuarea carierei fotbalistice fiind pusă sub semnul întrebării.
Ultimul prahovean de pe listă – câmpineanul Mugurel Dedu – a efectuat sancţiunea în întregime, fiind apoi legitimat de către divizionara secundă CS Afumaţi.

Pedepsele primite de jucătorii prahoveni în cazul „Gloria-pariuri”

* În temeiul art. 60 bis din RD al FRF, jucătorul Dumitrescu Claudiu este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 10 luni şi o penalitate sportivă de 40.000 lei;
* În temeiul art. 60 bis din RD al FRF, jucătorul Ghiţă George-Daniel este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 6 luni şi o penalitate sportivă de 15.000 lei;
* În temeiul art. 60 bis din RD al FRF, jucătorul Dedu Mugurel este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 6 luni şi o penalitate sportivă de 15.000 lei;
* În temeiul art. 60 bis din RD al FRF, jucătorul Popescu Nini Adrian este sancţionat cu măsura suspendării pentru o perioadă de 2 luni şi o penalitate sportivă de 10.000 lei;

Un fost jucător la Poiana – ultimul „dovedit” de FRF!

BAFlagelul pariurilor în eşaloanele inferioare din fotbalul românesc nu s-a oprit odată cu cazul mai sus amintit, chiar săptămâna aceasta Comisia de Etică şi Disciplină a FRF pedepsind un alt personaj – Alexandru Bălţoi! Fostul atacant de la Dinamo, care a jucat o perioadă şi în judeţul nostru, pentru Poiana Câmpina, în eşalonul secund, a fost reclamat de antrenorul echipei Dacia Unirea Brăila – Alin Pânzaru, pentru o tentativă de trucare în care se aminteşte şi numele clubului Academica Clinceni, din Liga a II-a, după mai multe termene de judecată, Bălţoi fiind suspendat 10 luni şi amendat cu 100.000 de lei! Cum acesta a anunţat că s-a retras din fotbal, foarte probabil suspendarea nu-i va crea alte probleme (mai ales că, se vede, instanţele civile nu se „bagă” peste deciziile FRF, în niciun „sens”). Tot ieri, un jucător de la acelaşi club din Clinceni a fost „executat” pentru 4 luni şi amendat cu 30.000 de ron, din acelaşi motiv – trucarea partidelor pentru pariuri!